Scrutând câmpurile Matri, de la înãlţimea turnului sãu, zãri o frumoasã şi rãtãcitã
vietate fumãtoare, aflatã în stare hipnagocicã, istovitã de xerotermie ceea ce,
din cauza zãpuşelii dintre ziduri, îl afecta şi pe el. Umbra, lumea mirificã,
doritã, era departe, pe celãlalt mal al lacului unde printre stufãriş se desluşea
muntele şi intrarea în Peştera Euforiei. Contemplând-o, vrãjitorul simţi emoţii
plãcute ridicându-se din adâncul pãntecului şi al sufletului sãu. Se hotãrî sã o
ajute.Cu paşi uşori, înceţi, pãrãsi extra murosul sãu, nu înainte de a-şi lua bagheta
fermecatã, gândind cã poate o sã aibã nevoie, pe lângã iscusinţa sa, şi de puterile
ei magice. Se apropie, mãngâind-o blând, şoptindu-i terpnos cã o îngheţatã ar
scoate-o din starea în care se aflã. Nãucã, buimãcitã, încã, aceasta ridicã privirea
şi o luminã muonicã, de culoare roşie portocalie, venitã dinspre el, îi pãtrunse prin
pupile, în toatã fiinţa, dându-i rãgazul de adaptare, a metabolismului, la timpul lui.
Murmurã, sleitã, abia perceptibil: Da, ar fi binevenitã!
Atunci vrãjitorul transformã bagheta într-un minunat boboc de trandafir roz.
Îi spuse sã atingã cu mişcãri line, delicate, cupa bobocului ce, astfel, se va
deschide pentru a se umple atât cît crede, ea, cã are nevoie de a se rãcori şi
întrema pentru a cãpata puterea necesarã traversãrii lacului.
Cu mâini tremurânde, nesigure, apucã batonul de îngheţatã roz, ce pãstrase
culoarea şi prospeţimea bobocului de trandafir şi apropie buzele-i cãrnoase.
Senzaţie delicioasã! Atinse, plimbã gingaş limba pe petalã, simţi fineţea şi
perfecţiunea formei, gustul plãcut, nemaintâlnit.Cãpatã încredere. Cu voluptate,
închise ochii pentru a se lãsa în voia simţurilor abia trezite. Lãsã buzele şi limba,
obrajii, cerul gurii sã se bucure, sã cuprindã când un pic, când tot, ducea limba pe
toatã lungimea, cu o mişcare de du-te-vino, parcã mãsurînd batonul, parcã i-ar fi
fost fricã sã nu se termine prea repede, şi buzele se deschideau şi închideau ca
pentru un sãrut pãtimaş, franţuzesc, lãsînd sã alunece cu gingãşie, în interiorul
gurii când prima petalã, când toatã floarea şi iar prima petalã. Freamãt tulburãtor!
Cu desfãtare, ridica pleopele mulţumindu-i din priviri, pentru acest dar minunat,
Sorbi ultima picãturã şi întâlni ochii strãlucitori ai vrãjitorului satisfãcut de buna
idee pe care a avut-o cu îngheţata. Vietatea era revigoratã şi aptã pentru a strãbate
distanţa ce îi despãrţea de peşterã, aşa cã, el, se transformã într-o hidrobicicletã,
îi înmânã bagheta sã se sprijine pe ea in decursul pedalãrii spre mal; îşi vor
armoniza mişcãrile sã devinã un întreg, sã nu se rãstoarne, sã ajungã cu bine
la destinaţie - timp în care palpa fãptura. Gãsi un loc, tunel. Sonda, prin intermediul
tijei fermecate, spaţiul negru, cald, umed, cu pereţi pulsatori, bazã a corpului
vietãţii şi prin tatonãri repetate descoperi capãtul acestuia; revãrsã, fericit, fluxul
vital, spiralã albã luminoasã însoţitã de puterea celor şapte energii, pãtrunse
în trupul ei ca o artezianã scânteind tumultos cu particule de viaţã, însufleţind-o,
ducând-o, spre extaz, acolo unde nu exista nici timp, nici spaţiu, nici el, nici ea,
doar trãire intensã; clipa minunatã, necontrolatã, tangajul puternic degajat de flux,
îi rostogoli fãcând-o sã-i cuprindã gâtul cu braţele ca nişte liane gingaşe tranfafirii.
Se lãsã purtatã de unduirea lui de înotãtor campion a multor concursuri, a tuturor
stilurilor atât de diferite: crawl pentru iaz liniştit, fluture pe un râu şerpuit alene
printre coline, broscuţã cântãtoare in luna lui Iulius, acum delfin jucãuş brãzdând
vertical, parcã valsând, domol potolind învolburarea vârtejului rostogolirii trupurilor,
ghidând-o spre mlãdiţele sãlciilor aplecate în îmbrãţişare şi vorbe duioase cu
faţa, verde-albastrã, a lacului; adierea lor trezind în vãzduh parfumul adormitului
mac, unduind falnicul crin, despletind iasomia, deschizând preţiosul bujor într-o
exclamaţie de încântare, de bucurie, urându-le bine a-ţi venit! pe tãrãmul
fericirii. Pãşirã voioşi, pe mal, printre pomii aflaţi în curcubeu, de acrocarpie
coaptã, şi mulţime de animale curioase, care mai de care, dornice a se dãrui pentru
a le potoli foamea, nãscutã din atâta efort depus.
Vietatea dori un pui la frigare învârtit şi înãlţat pe bagheta ţepuşã, prãjit la foc
molcom, ardeiat suficient cât sã le punã sângele în mişcare. Pe lîngã proteine,
gîndi magicianul, avea nevoie şi de vitamine! Aşa cã, o îmbie sã aleagã ce roade
doreşte din cele ce se aflau în grãdinã.
Din coşul bogat al naturii, fãptura alese douã pe care nu le gustase, pânã acum,
şi ar fi dorit sã le încerce; îi ceru, din toatã bogãţia de poame, o bananã şi douã
boabe mari de struguri rozalii, culoare cei reamintea de plãcerea degustãrii îngheţatei.
Erau exact fructele la care se gândise şi el cã ar fi benefice pentru ca samana,
prin curenţii ei albi, sã circule prin venele lor redându-le vigoarea de care
aveau nevoie pentru a-şi continua cãlãtoria.
Vietatea luã banana, o privi, o mirosi, folosi degetele, prin atingeri fine circulare,
longitudinale spre a decoji învelişul ce acoperea miezul, lãsã gura invadatã de
consistenţa fructului, procedând la fel ca şi atunci când savurase îngheţata.
În cealaltã mânã, cãuş, ţinea boabele de struguri, jucându-se încet cu ele,
pipãindu-le, rotind buricele într-o mângãiere prelungitã, tandrã, şi le apropie de
buze, apoi cu vârful limbii simţi gingãşia şi friabilitatea formei, ceea ce o fãcu
sã acopere cu un sãrut delicat suprafaţa lor, salutînd viaţa ce o ghicea, în seminţe,
stând sã erupã, dansând brownian, dincolo de pojghiţa boabei. Vrãjitorul o privea
încântat, pãtruns, de satisfacţia cu care ,ea, aprecia, gusta fructul lunguieţ, plin de
vitamine şi felul de joacã cu boabele de struguri. Nu o intrerupse, îi fãcea plãcere
imaginea ei. Totodatã gândea, şi îi sugera, cum sã strãbatã drumul rãmas, pânã
la Peştera Euforiei, unde în liniştea locului se vor descãtuşa, relaxa, dupã atâta
cale parcursã şi energie consumatã, unde, pentru cã dorea sã fie un amfitrion
perfect, confecţionã un baldachin şi o pãnzã de satin; rugând-o sã o aşeze ea
cã poate este mai priceputã decât el. Întrebãtoare se uita în ochii lui. Fracţiune
de timp, milisecunda îi aduse în memorie, din limbic, dintr-o viatã de mult uitatã
imaginea menajerei când aşternea patul; el se poziţionã, în spatele ei, o prinse de
şolduri îndrumând-o, prin mişcãri de înainte-înapoi, înainte-înapoi, sã acopere cu
satinul şi celãlalt capãt al saltelei, apoi se tolãnirã, aproape epuizaţi, pe pat, ca
nişte pisicuţe gata sã adoarmã, o luã în braţe simţindu-i corpul cum se cabreazã
dupã atingerea mâinii sale, a trupului sãu, legãnându-se lasciv odatã cu el.
Privindu-i de sus, deasupra apei, Eol se juca cu pletele lui Poseidon, într-un
du-te-vino tangootic; valuri albe, cremoase, înspumate, ducea şi aducea, cu
cu petale de bujor şi trandafir, pãtrundea, rãsfira în peşterã, în hârjoanã zglobie,
de nu ştiai ce stã pe loc apa sau malul, de nu ştiai ce se aude torsul de felinã
mulţumitã şi rasfãţatã sau cîntecul stropilor de apã. Când şi ultima petalã a fost
depusã, pe solul peşterii, se retrase gentil, aşezã bagheta ( hotãrâse sã nu se mai
despartã de ea) intre coapsele ei şi pãntecul lui. Se privirã tandru urându-şi:
somn uşor!
Pânã sã se linişteascã, magicianul, revãzu ziua ce trecuse, atât de plãcut, şi
constatã cã nu a bãgat de seamã rãsuflarea vietãţii decât, atunci, când i-a oferit
îngheţata şi, mai apoi, în momentul când buzele ei se deschideau şi închideau
pentru a cuprinde gustul bananei şi aroma boabelor de struguri, şi a îmbrãţişãrii
din apã, dar estompatã de adrenalina degajatã, necesarã ajungerii la mal.
Astfel simţul olfactiv,de nefumãtor, nu i-a pricinuit neajunsuri, ca altã datã,
şi din cauza cãruia se retrase, înstrãinase, depãrtase de vieţuitoarele de pe Matri.
În final, adormi cu sentimentul lucrului bine fãcut, urându-şi, cum proceda de
fiecare datã: La mulţi ani, mie!; visând sã-i dea un nume ce sã-l pãstreze în
amintire, fãpturii - vietate alãturi de care strãbãtuse atãtea trãiri, chiar
dacã, mâine, drumurile lor se vor despãrţi.
În amurgul ce se lãsa pânã şi râmele în galeriile lor, iepuraşii din livadã, pãsãrile
din frunziş, chiar şi încetele, şi bãtrãnele broaşte ţestoase furã trezite la viaţã de
vibraţia fermecatã a nuieluşei, vital, cântând, chiţãind, gângurind, fojgãind,
forfecãiau, intretãiau clivând liniştea inserãrii cu zbenguielile lor.
Martori ca şi mine la toatã cãlãtoria, Astreos si Aurora m-au rugat , de
data aceasta, sã încetinesc rotirea braţelor mele pentru a face loc zorilor
din crepuscul, ce prin îmbrãţişare suprapuse în eternitate, pentru o clipã,
douã universuri, altfel paralele. Zorile fiecãruia.
|
