Anunţ:
Antologie literară colectivă
Autor:
Victor Bragagiu
( bragagiu ) - [ POEZIE ]
Titlu:
Valurile Dunãrii
Pe valul dorului de cântec
Îmi întâlnesc senin strãmoşii,
Iar seara-n parcuri se învârte
În dansul vechi cu frunze roşii.
Trube de-alamã-nalţã valsuri
Pe clipe de melancolie,
Îndepãrtate strigã glasuri
Din înãlţarea azurie.
Luceşte cer Dunãrea-n valuri
Cu scânteieri duminicale,
Îndurerate idealuri
Se duc cu ţipete de jale.
Perechile danseazã-n toamnã
În verighetele distinse
Inconştiente cum le-ndeamnã
Înaripãrile aprinse.
Şi ei, şi ele îmbrãcate
În bronz şi-aramã sunãtoare
Neauzind o libertate
Plecatã aripã în zare.
Inelul toarnã peste margini
O reflectare jucãuşã
Şi cum mai seamãnã, mai trage
Spre-o za de lanţ ori spre-o cãtuşã.
Formeazã cercurile hore
Peste ninsorile de file
Scrise-n ecouri de-aurore
Cãzute şi rãmase-n zile.
Se rup cununi şi iar formeazã
Altele noi perechi înfrânte
Şi se danseazã, se danseazã
Cu-njurãturi şi jurãminte.
Undele Dunãrii cu valsul
Autumnale se presoarã
Şi-şi bate toaca oarbã ceasul
Când trec spre-o nouã primãvarã.
În urmã muzica rãsunã,
Cad ondulând frunze pe soarte...
Ninge cu vals, ninge cu Lunã,
Ninge cu note şi cu noapte.
Nr
Comentarii
Comentatori 1.
Mulţumesc, Nicoleta!
bragagiu 2.
evident ca puteti sa-mi spuneti Nicoleta
necol29 3.
Dorian, îmi cer scuze, am scris â€ţamintiri plãcuteâ€, dar calculatorul meu uneori mã â€ţîndreaptãâ€.
bragagiu 4.
Mã bucur Dorian, pentru amintirile D-voastrã placate!
bragagiu 5.
Iar eu, Nicu, am vãzut Dunãrea numai o data la 13 ani... De fapt aici am avut în vedere mai mult valsul â€ţValurile Dunãrii†al românului Iosif(Ion) Ivanovici, pe care îl socot cel mai mare vals compus vreodatã pe pãmânt. Posibil de aceea cã nu pot a mã înãlţa pânã la omul European ori American, dar numai pânã la un orizont îngust de roman, din care, de altfel, îl pot asculta la infinit. Dar cel mai uluitor , Nicu, e faptul cã valsul a fost compus în Galaţi!!!
bragagiu 6.
necol29, iar dacã îmi permiteţi, Nicoleta, vã mulţumesc foarte frumos.
bragagiu 7.
Alexandra, vã mulţumesc pentru cuvintele calde şi încurajatoare!
bragagiu 8.
Frumos!Pentru o clipa am fost si eu acolo...Cate amintiri!
Marcoci Dorian 9.
Deja m-ai dus pe faleza din Galati unde am multe amintiri din tinerete, Victore. Frumoase versuri, frumos mesaj! Vezi de-aia sunt eu prieten cu tine.
Nicu Constantinescu 10.
o poezie ff frumoasa!
necol29 11.
Victor ai o imaginaţie extraordinarã. Felicitãri ptr poezie, e un pastel reuşit.
12.
elbi - vã mulţumesc!
bragagiu 13.
Frumos poem, bun de pus pe note...
elbi
« Cenaclul
Literar Online »
« Noduri
şi Semne»