Cum sfârtecã noaptea aprins urãtorii
Cu versul strãvechi şi mereu inedit!
Ascult şi aştept, cu explozia, zorii
Sã punã-nceputul de an la urzit.
Nu ştiu anul nou ce îmi poate aduce,
Cã zboruri de aripi, cãdere de stea:
Viaţa n-o ţii nici în lanţ, nici cu dulce -
Ea vine şi pleacã când singurã vrea.
Soare va fi, cât şi zile cu ceaţã,
Arşiţa-a bate-n colinele verzi,
Cu orişice an tu câştigi, parcã, viaţã,
Cu fiece an tu din viaţã tot pierzi.
Trecutul plecã mai cu râs, cu suspine,
Noul soseşte mai mãreţ, mai mãrunt,
Încerc sã-mi închipui în el doar lumine
Tihnit, mai zbârcit, mai adus, mai cãrunt.
Speranţele fragede mugurii crapã
Spre cer, înspre Soare, în viaţã zvâcnesc,
Iar cele din anul trecut frunza scapã
Modest se usucã şi se rãresc.
Doresc, nu doresc o-ntristare mã prinde:
Ceva s-a pierdut şi nu pot sã rechem -
O foaie e scrisã-n cuvinte şi virguli,
Iar alta-aşa albã - de stilou cã mã tem.
Mereu încercând dintr-o vale sãracã
Cãi noi sã le port, sã pãşesc, sã strãpung,
Mã-ndrept şi aspir spre-o eternã Itacã
La care nu pot nicidecum sã ajung...
Afarã copiii zoresc Pluguşorul,
Cãpriţe şi urşii în fluiere ţin,
Ei nu socotesc la abac viitorul
Şi freamãtul vieţii nu-opresc în suspin.
Zâmbesc larg la glasul Copilãriei
Care-mi ureazã cãi noi, ani mai vii...
Îţi mulţumesc, an trecut, şi adio!
Pace ţie, anule nou, care vii!
