S-au pornit mii sã întrebe şi miliarde sã rãspundã,
Strãbãtând nemãrginirea fãrã sorţii de izbândã.
Cãutând o viaţã-ntreagã cheia porţii cãtre soartã,
Ei fereacã pe vecie trista omenirii poartã.
Poate cerul fãrã seamãn într-o zi de primãvarã,
Şi-a deschis apele vieţii într-un ceas tainic de searã.
Iarã ploaia care astãzi leagã cerul şi pãmîntul,
A rodit mugurul vieţii veşnic treierat de vânturi.
Iarã zbuciumul ce arde sufletele mãcinate,
Este calea ce ne-ndreaptã cãtre taine adevãrate.
În zadar cercãm noi oameni sã rotim pãmântu-n mânã,
Când se duce veacul nostru şi ne-ntoarcem în ţãrânã.
