E nimeni s-audã pe strada pustie.
Doar râsete goale rãsunã-n asfalturi.
Numai cerul vegheazã partida de şahuri
Purtatã în corpul de lut şi de piatrã
Cu piesele grele ce-şi schimbã ciclic rolul.
Acelaşi rol de om pe rând întruchipat
De turã, cal, nebun, pion şi rege.
În lupta între negru şi între alb,
Îşi schimbã adesea în joc non-culoarea,
Jucându-şi propria festã cu niciun adversar.
O cursã nebunã de la sine în sine,
O-ntrecere mutã cu propriile gânduri.
Pe-o stradã rotundã de la-nceput la începuturi,
Un cerc labirintic de miraje şi fumuri.
Iluzia de voce strãpunge eterul,
Dar strada tãcutã îndrugã nimicuri.
