Apus-au mãştile de aur ale zilei.
Un abur de cãldurã îi zboarã dintre buze
Şi se preface într-un nor; şi plouã.
Şi plouã neîncetat.
Cu ochii larg deschişi de teama somnului
Adultul şi-nvârte-n jurul stelelor pupila
În cãutare de soare; şi-adoarme-apoi visând
La un miraj.
Cuprins de picãtura oglindã - o patã.
Un suflet ce apare pentru o clipã
Şi apoi lasã un gol curat.
Un tot sau un nimic în cãutare de o urmã -
A sa.
3 oct 2015
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Multumesc frumos, Mihai! Scuze ca am intarziat cu raspunsul, dar nu am mai avut timp sa intru. Da, eu as indrazni sa spun chiar ca sufletul este bolovanul pe care Sisif il invarte incercând sã îl ducã spre vârf ... :) Deşi nu ne mai definesc, sufletele au o mare importanţã în conduita noastrã... Multumesc din nou pentru apreciere! Şi şterge-ţi oglinda scriind ... poetul se proiecteazã mai uşor pe o foaie decât într-o persoanã ...
Şi totuşi, este de ajuns sã te uiţi la o persoanã în care îţi proiectezi fiinţa şi vei vedea totul, o patã a ceea ce eşti în oglindã. Aici m-am poticnit eu...doare foarte rãu când oglinda e înceţoşatã special pentru tine... :( Oricum...m-am lungit prea tare...superbã poezia. Nu pot spune mai multe.
Îmi place totuşi cã, în final, trupul adoarme şi viseazã la un miraj. Pãrerea mea este cã visul nu ţine de conştient(este şi adevãrat)...deci ţine de subconştient/inconştient, adicã de domeniul *sufletului*...cel puţin eu vãd în poezia asta o cãutare sisificã a ceea ce nu poate cineva realiza cã deţine deja. Doare foarte tare aceastã cãutare, pentru cã la finalul ei, pentru a îl gãsi, trebuie sã scizionezi sufletul de trup...
Ok, deci poezia asta chiar m-a atins pe suflet. ^ ^ Ai dreptate...Sufletele noastre deja nu mai definesc fiinţa...aşa-zisul gând imanent conştiinţei nu mai e doar o proiecţie ermeticã a identitãţii singulare...el devine o entitate singularã. Drumul ãsta de regãsire nu e deloc un drum, e o cãutare - una zadarnicã. Extrapolez acum, dar dualul fiinţei nu ar trebui sã fie motiv de *hermafroditizare* a întregului.
