Te-am vâzut depãrtându-te de luminã
şi m-au înecat lacrimile
Am rãscolit jãratecul
pânã am ţipat de durere
şi ochii mi-au cãutat rãsãritul din zori
Acolo mi-am sprijinit fruntea
obositã de iureşul vieţii
Degetele mã dureau groaznic
când s-au cufundat în fântâna lacrimilor
O sete nepotolitã de ani mã ardea cumplit
dar mi-am amintit o zi când s-a despicat stânca
apa cristalinã mi-a fost balsam
trandafirul alb nu s-a mai vestejit
şi cu ochii deschişi spre zãri
şoptind adio etern
am închis cartea cu zile şi nopţi
retrãite aievea cândva
pe sub genele timpului
