Uite, mamã, ninge
alb pe sufletul meu rãstignit
între douã lumi potrivnice.
Vreau sã te chem, sã vorbesc
printre fulgii reci şi impersonali
dar roata fântânii s-a oprit,
ochiul ei îngheţat scruteazã adâncul
cenuşiu şi mã face sã plâng
lumea care aleargã
dupã lumini ce s-au stins
între brazii îngenunchiaţi
la rugãciunea vieţii.
Uite, mamã, ninge
dar ochii mei nu vãd,
inima mea nu simte
decât crivãţul duşmãnos
care aşteaptã la cotiturã.
Uite, mamã, ninge
flori de iubire,
Nu plânge, eu încã mai caut
iarba credinţei rãtãcitã
departe de mine
într-o vreme nemiloasã.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Foarte frumos! M-a cutremurat putin versul tau...minunat!
