PROGRES? REGRES? STAGNARE?
â€" o scurtã incursiune în istoria culturalã a ultimelor secole - secolul al XVIII-lea
Secolul al XVIII-lea este denumit secolul raţionalismului sau al iluminismului, datoritã marilor cuceriri din domeniul gândirii şi al politicii.
În artã, stilul baroc din secolul precedent este înlocuit de frivolitatea şi ostentaţia noului stil la modã : rococo-ul (rãspândit mai ales în elita aristocraticã din Franţa şi Spania). Apare şi moda porţelanurilor, lacurilor şi mãtãsurilor de provenienţã orientalã (cu precãdere chinezeascã). Creşte în mod excepţional interesul pentru Antichitatea clasicã, se înfiinţeazã noi muzee, se restructureazã sistematic cele existente. Se publicã mari opere enciclopedice şi tratate despre Antichitate. În aceastã perioadã îşi face apariţia, totodatã, neoclasicismul. Se dezvoltã, la început în Italia şi în Anglia, un nou gen artistic : caricatura şi satira politicã. În picturã se remarcã acum portretistica englezã. Pictori ai vremii : Watteau, Boucher, Goya, David, Tiepolo, Reynolds, Hogarth. Se construiesc Vila Chiwick la Londra, Queen’s Square la Bath, Palatul de la Wurzburg, Poarta Brandenburg la Berlin, Ermitajul şi Galeria Palatului de Iarnã la Sankt Petersburg. Oraşul Bath (Anglia) se remarcã prin restructurãri urbanistice revoluţionare. Muzeele primesc o funcţie fundamentalã : sunt fondate British Museum la Londra, Galeria Kassel şi Kaiser Frederick Museum din Berlin (Germania), Luvru la Paris, este radical reamenajatã Galeria Ufizzi din Florenţa.
Publicaţia cotidianã, apãrutã la sfârşitul secolului al XVII-lea, devine un mijloc de informare rãspândit nu numai în Europa, ci şi în coloniile americane.
În 1759 naturalistul suedez Linne publicã clasificarea sistematicã a lumii vegetale. Apar â€ţEnciclopedia†lui Diderot şi D’Alembert (1751-1772), â€ţEncyclopedia Britannica†(1771), â€ţIstoria artei în Antichitate†a lui Winckelmann (1764) şi â€ţIstoria decadenţei şi cãderii Imperiului Roman†a lui Gibbon (1776 â€" 1788).
La sfârşitul secolului are loc sângeroasa Revoluţie Francezã (1789 -1793), cu decapitatea Regelui şi a multor aristocraţi şi burghezi bogaţi. Noua republicã a naţionalizat averile ecleziastice şi a abolit privilegiile Bisericii Catolice. A fost înlãturat şi calendarul gregorian, lunile tradiţionale fiind înlocuite cu douãsprezece luni a câte treizeci de zile, fãrã duminici ! Credinţa în Dumnezeu şi în valorile spirituale a fost substituitã de cãtre revoluţionari cu apoteoza raţiunii, iar Catedrala Notre Dame din Paris a fost rebotezatã â€ţTemplul Raţiuniiâ€. Biserica Sainte-Genevieve a fost transformatã în Panteon, dupã ce s-au eliminat clopotniţa şi sacristiile. În locul Academiei a fost fondatã Comuna Artelor.
Noi sisteme filosofice : idealismul transcendental al lui Kant, cu centrul de greutate aflat în â€ţCritica raţiunii pure†(1781); empirismul lui John Locke (încã din secolul trecut), G. Berkeley şi D.Hume; spiritualismul, cu Leibnitz; sensualismul, cu Condillac; egoismul, cu Helvetius; materialismul atomistic, cu Diderot, D’ Holbach. Montesquieu scrie â€ţSpiritul legilorâ€(1748). Voltaire, Rousseau şi alţi filosofi iluminişti au pus în discuţie instituţiile deţinãtoare, prin tradiţie, ale puterii, adicã Biserica şi statul, contribuind în mod determinant la evenimentele Revoluţiei Franceze.
