Din când în când se-adunã oceanul
de lacrimi şi sare, strop cu strop,
flux şi reflux, furtunã, potop;
ca oarecând Ulise, pe drumul de întoarcere,
sunt în pericol de înec, aproape pierind,
dar e de-ajuns o razã de soare
la momentul potrivit, de care sã mã prind.
Da, o simplã, efemerã razã de soare
şi hop, m-am ridicat în picioare
precum un viteaz ameţit de vin,
precum un artist zguduit de destin,
la renunţãri, la înfrângeri alergic,
şi merg iarãşi înainte,
mai hotãrât şi mai energic.
O razã de soare fragilã şi blândã
care sã-mi mângâie pãrul rãrit, barba
cãruntã şi amintirile înduioşate,
un David, o lirã, un Saul,
o tãcere sau câteva cuvinte,
o razã ziceam,
care sã-mi pãtrundã în adâncul inimii
şi totul e mai frumos ca înainte.
Printre ruine de dom şi cadavre de clipe,
când totul pare aşa de lipsit de sens,
de parcã s-ar fi prãbuşit ultimele stele
peste ce-a mai rãmas din visele mele,
de parc-ar fi scãpat cerul Atlas din spinare,
este esenţialã şi-atât de binecuvântatã
o razã de soare, o simplã razã de soare.
|
