Dar ce reprezintã oare sportul pentru civilizaţia modernã şi contemporanã ?
În încercarea de a rãspunde la aceastã întrebare se impune precizarea cã observaţiile noastre se referã în primul rând la lumea fotbalului, considerat incontestabil sportul-rege.
Existã însã, pe lângã fotbal, o mulţime de alte sporturi, pe care nu credem cã ar putea sã le numere cineva vreodatã, întrucât periodic apar noi şi noi discipline (mai mult sau mai puţin) sportive. Sã enumerãm doar câteva, dintre cele mai â€ţrecente†: golf, hockey, rugby, tenis, handball, american football, voleiball, baseball, basketball. O multitudine de â€ţballâ€-uri, care ne duc cu gândul la â€ţbaalâ€-ii antici, zei cãrora li se prosternau unele popoare strãvechi (Pãrintele Cleopa Jurj).
Trebuie sã ne fie clar : nu sporturile în sine sunt nocive, ci multitudinea lor, din care derivã, negreşit, sute de federaţii naţionale şi internaţionale, fiecare cu structurã organizatoricã proprie, precum şi o infinitate de competiţii în cadrul fiecãrei ramuri sportive: campionate regionale de anverguri diverse, campionate naţionale, campionate continentale, campionate mondiale, cupe de diferite nivele, întreceri amicale. Numai în fotbal, spre exemplu, avem campionate regionale, naţionale, cupe interne, campionate şi cupe continentale, mondiale, cu meciuri preliminarii şi cu turnee finale, în aer liber şi în salã, masculin şi feminin, profesioniste şi pentru amatori, oficiale şi amicale. Sau în sporturile auto : Formula 1, Formula 2, Formula 3, raliuri, motociclism vitezã, motocros etc. organizate pe categorii de capacitate cilindricã, pe tipuri de şosea şi în funcţie şi de alte criterii.
Sume imense de bani investite în organizarea acestor competiţii, în întreţinerea federaţiilor, în pregãtirea, promovarea şi premierea sportivilor, în publicitate, în stadioane, bazine şi sãli de sport. Iar în lume mor zilnic de foame şi de boalã sute de mii de oameni, iar alte sute de mii trãiesc în condiţii de mizerie.
A apãrut în ultima vreme un soi de discipline denumit â€ţsporturi extremeâ€, care nu urmãresc sãnãtatea mintalã şi corporalã a individului, ci au în vedere mai ales trãirea unor senzaţii paroxistice, asemãnãtoare cu extazul provocat de droguri : alpinism pe zgârie-nori, saltul cu parapanta, alergarea cu taurii â€" în Spania, saltul cu coarda de la înãlţime etc. Aceste aşa-zise sporturi au mai degrabã legãturã cu spitalele psihiatrice decât cu sportul propriu-zis.
Ar mai fi de menţionat aici şi coridele spaniole cu tauri, un â€ţsport†inventat de barbarii care au populat cândva Europa. Am pus cuvântul sport în ghilimele, întrucât coridele numai sport nu se pot numi; ele sunt mai degrabã manifestarea unor apucãturi sadice ale unor oameni care nu ştiu sã preţuiascã animalele.
Aşadar, sportul înseamnã astãzi o uriaşã afacere, cu miliarde de dolari risipiţi în tranzacţiile cu fotbalişti şi antrenori, în salariile acestora, în sponsorizãri, în publicitatea cu caracter sportiv şi în general în toate tipurile de contracte din domeniu. Sportul mai înseamnã corupţie, minciunã, ipocrizie, furt, manifestate prin doping, vânzãri de meciuri, cumpãrãri de arbitri, înseamnã brutalitate, violenţã, urã, insulte, huliganism şi uneori chiar moarte, atât pe terenul de joc cât şi în tribune şi chiar şi în afara stadioanelor. Sportul constituie în acelaşi timp o inepuizabilã şi bogatã sursã pentru presa de scandal.
Este aberant ca într-o societate, oricare ar fi ea, un sportiv (fotbalist) sã fie â€ţvândut†cu zeci de milioane de euro, în condiţiile în care existã în lume atâţia muritori de foame ! Este absurd ca unii sportivi (fotbalişti, baschetbalişti, automobilişti, boxeri etc.) sã aibã salariu anual de milioane şi milioane de dolari şi sã mai câştige alte câteva milioane din reclame. De altfel, chiar vânzarea sportivilor între cluburi este un act înjositor, patriotismul local şi fidelitatea sportivã fiind pe cale de dispariţie. Fãrã sã mai vorbim despre acei indivizi cu un caracter îndoielnic, care ajung sã-şi vândã şi propria ţarã, adoptând cetãţenia unui stat mai â€ţtitrat†pentru a-l reprezenta în concursurile internaţionale, în schimbul unor venituri mai rotunjoare. Aceşti indivizi nici nu meritã titulatura de sportivi. Dimpotrivã, pot fi numiţi fãrã reţinere trãdãtori, vânzãtori de ţarã, urmaşi ai lui Iuda.
Desigur, un sportiv adevãrat, serios şi onest, meritã pe deplin sã culeagã roadele muncii pe care a depus-o de-a lungul anilor în sãlile de antrenament, în bazine sau pe stadioane. Mulţi şi-au sacrificat tinereţea şi chiar copilãria (cum este cazul gimnastelor) pentru a deveni campioni şi ambasadori ai ţãrilor lor peste hotare. Însã a ajunge ca un sportiv â€" indiferent din ce ramurã şi cât de celebru ar fi el â€" sã câştige anual, spre pildã, cât 500 de profesori universitari sau cât 1200 de muncitori calificaţi, înseamnã crimã socialã. Oare profesorul nu s-a sacrificat şi el de-a lungul vieţii sale învãţând zile şi nopţi la rând, citind sute şi poate mii de cãrţi, scriind tratate, cursuri şi articole, trecând printr-o sumedenie de examene şi predând cu rãbdare cunoştinţele acumulate cu trudã atâtor şi atâtor generaţii de studenţi ? Dar muncitorul cinstit şi harnic nu a trecut şi el printr-un proces îndelungat de pregãtire profesionalã, care cere anumite sacrificii, nu a transpirat zi de zi la locul sãu de muncã, fãcându-se folositor societãţii?
Constantin Noica exclama, în timpul dictaturii ceauşiste, cu ocazia unei alocuţiuni rostite la Comitetul judeţean de culturã Timişoara : â€ţCum e cu putinţã sã plãtiţi timp de o viaţã cinci mii de fotbalişti care dau sau nu randament vreme de zece ani, rãmânând ca restul vieţii sã-l petreacã în şpriţuri, iar cinci-şase oameni pe care-i aveţi în judeţ, înzestraţi excepţional spiritualiceşte, nu pot beneficia câţiva ani de un cantonament cultural, cu gândul cã dintre ei se va alege cel care ne va aduce cândva Nobel-ul în ţarã? Cum e cu putinţã?†Şi a izbucnit în plâns, fãcând-o sã plângã şi pe funcţionara de resort.
â€ţŞi poate cã dacã ar exista competiţii culturale neîngrãdite de graniţele dintre limbi, aşa cum existã campionate internaţionale de gimnasticã, România ar apãrea cu o echipã care ar lãsa o urmã mai adâncã şi mai esenţialã decât poate lãsa, în memoria scurtã a lumii, o gimnastã sau un tenisman†(Gabriel Liiceanu).
Mai mult însã, unii sportivi ajung sã se â€ţprostitueze†prin apariţii în cadrul unor reclame televizate la te miri ce produse alimentare, cosmetice etc. Chipurile lor apar (uneori în mãrime naturalã) pe afişe lipite pe toate gardurile, pe copaci, pe stâlpi, pe pereţii clãdirilor, prin crâşme, baruri şi cafenele, pe sticlele de suc etc. Alţii (în special femeile) acceptã sã pozeze pentru reviste cu profil sexual, cãlcându-şi în picioare nu numai renumele de campioni şi imaginea de persoane publice, ci şi demnitatea, respectul opiniei publice, sufletul…Pentru câteva mii de dolari în plus…
Lumea sportului a devenit astãzi un teren fertil pentru afaceri necurate, spãlãri de bani, deturnãri de fonduri, corupţie la toate nivelurile. În boxul profesionist multe meciuri sunt aranjate dinainte, în culise, chiar la campionatele mondiale, cu venituri generoase pentru ambii boxeri (şi cluburile lor) şi repetarea meciului. Fotbaliştii nu mai ştiu sã joace decât pentru bani. Pe seama lor se îmbogãţesc, fãrã muncã, patroni, conducãtori de cluburi, procuratori şi o seamã de alţi paraziţi de prin preajmã. Conteazã doar sã iasã banul…
Forurile internaţionale (FIFA, UEFA) au reuşit sã adopte programe competiţionale în care ţãrile mai bogate sã fie puternic reprezentate, în timp ce echipele din celelalte ţãri trebuie sã treacã printr-o serie de meciuri preliminare pentru a accede în competiţia propriu-zisã. Au oare asemenea mãsuri ceva comun cu spiritul sportiv ?
De asemenea, echipele sportive ( sau sportivii, în ramurile individuale ) din statele dezvoltate sunt clar avantajate de federaţiile internaţionale, sunt preferate de arbitri (rareori imparţiali), sunt ajutate sub orice formã. De ce ? Pentru cã acolo sunt banii ! În aceastã lume arivistã nu mai valoreazã aproape nimic sportivitatea în înţelesul ei clasic, nu mai conteazã sentimentele, fraternitatea, egalitatea şanselor, valoarea intrinsecã, talentul şi munca depusã. Nu. Dacã reprezinţi o ţarã mai sãracã economic, trebuie sã te lupţi şi cu arbitrii şi cu federaţia internaţionalã, nu numai cu adversarul direct. Nu se doreşte ca ţãrile sãrace sã fie reprezentate la turneele finale şi la celelalte competiţii internaţionale de anvergurã, întrucât nu asigurã un numãr corespunzãtor de turişti care sã contribuie la rotunjirea profitului. Sportivii din aceste ţãri nu sunt întotdeauna bineveniţi acolo, deoarece existã pericolul sã încurce â€ţsocotelile†organizatorilor şi ale statelor mai titrate, sã le ştirbeascã orgoliul, prestigiul.
O mulţime de sportivi se dopeazã prin consumarea unor substanţe anabolizante, transfuzii de sânge, hipnozã etc. Alţi sportivi cad pradã â€ţvedetismuluiâ€, unui egocentrism exacerbat ce porneşte din conştientizarea propriei valori şi se sfârşeşte uneori în psihoze precum paranoia. Aceşti spotivi nu mai suportã sã piardã, sã fie criticaţi de antrenor sau de colegi, ori sã fie sancţionaţi de arbitru. În caz de înfrângere îşi declinã imediat responsabilitatea, cautã vinovaţi, inventeazã vinovãţii, pleacã nervoşi la vestiare. Atunci când câştigã amintesc celorlalţi cât sunt ei de valoroşi, îi trateazã cu lipsã de respect pe adversarii înfrânţi. Aceste apucãturi se rãsfrâng însã întotdeauna şi în afara terenului de joc, în viaţa lor privatã.
Unii sunt complici la aranjamentele de meciuri, încearcã sã influenţeze arbitrii, apeleazã la metode fizice şi psihice de intimidare a adversarilor, se poartã nesportiv cu publicul şi cu jurnaliştii.
Pentru aceştia a câştiga înseamnã totul. A câştiga cu orice preţ. Dar oare ce preţ are o victorie cu orice preţ ?
Aceste remarci sunt valabile, bineînţeles, şi pentru antrenori, conducãtori de cluburi, finanţatori etc.
Ne întrebãm cum ar putea astfel de sportivi sã fie creştini exemplari în viaţa extrasportivã. Bineînţeles, în timpul liber mulţi dintre ei îşi risipesc tinereţea, sãnãtatea şi talentul prin baruri de noapte, discoteci şi taverne, înconjuraţi de dame de consumaţie şi de lãutari, înecându-şi victoriile şi înfrângerile în alcool şi tutun. Ce mai viaţã de sportiv…
