Ştim cu toţii cã Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu s-a nãscut într-o peşterã insalubrã, în mijlocul animalelor şi întreaga sa viaţã a fost sãrac, neavând altceva decât o cãmaşã, şi aceea fãrã cusãturi. â€ţCoborâtor din împãratul David, Iisus nu s-a nãscut printre bogaţi, nici în case luxoase şi în paturi aşternute cu puf şi purpurã; ci în sãrãcie, ca sã cheme la ospãţul împãrãtesc pe toţi cei umiliţi, sãraci şi nebãgaţi în seamã†(Protosinghelul Nicodim Mãndiţã). Şi Sfânta Fecioarã Maria a fost sãracã, şi apostolii au fost oameni simpli şi nevoiaşi. â€ţIar Iisus a zis ucenicilor Sãi: Adevãrat zic vouã cã un bogat cu greu va intra în împãrãţia cerurilor. Şi iarãşi zic vouã cã mai lesne este sã treacã cãmila prin urechile acului, decât sã intre un bogat în împãrãţia lui Dumnezeu†(Matei 19, 23-24); â€ţAscultaţi, iubiţii mei fraţi: Au nu Dumnezeu i-a ales pe cei ce sunt sãraci în ochii lumii, dar bogaţi în credinţã şi moştenitori ai împãrãţiei pe care a fãgãduit-o El celor ce Îl iubesc?†(Iacov 2, 5).
Toate ţãrile ortodoxe sunt ţãri sãrace din punct de vedere economic, dar totuşi nu atât de sãrace ca sã nu se poatã autogospodãri. â€ţBunã-mi este mie legea gurii Tale, mai mult decât mii de comori de aur şi argint†(Psalmul 118, 72). â€ţTânãr am fost şi am îmbãtrânit şi n-am vãzut pe cel drept pãrãsit, nici seminţia lui cerând pâine†(Psalmul 36, 25).
Şi România mea personalã este sãracã economic, dar foarte bogatã spiritual. Cea mai scumpã bogãţie a noastrã este Ortodoxia. Iar dacã astãzi economia României e la pãmânt, nu e vina poporului român, ci e vina strãinilor lacomi care au râvnit de-a lungul istoriei bogãţiile pe care ni le-a dat Dumnezeu şi totodatã vina acelei adunãturi de ticãloşi care s-a aflat în ultimii ani la conducere.
â€ţIzbãveşte-mã şi mã scoate din mâna strãinilor, a cãror gurã a grãit deşertãciune şi dreapta lor e dreapta nedreptãţii, ai cãror fii sunt ca nişte odrasle tinere, crescute în tinereţile lor; fiicele lor înfrumuseţate şi împodobite ca chipurile templului. Cãmãrile lor pline, vãrsându-se din una în alta. Oile lor cu mulţi miei, umplând drumurile când ies; Boii lor sunt graşi. Nu este gard cãzut, nici spãrturã, nici strigare în uliţele lor. Au fericit pe poporul care are aceste bunãtãţi. Dar fericit este poporul acela care are pe Domnul ca Dumnezeu al sãu†(Psalmul 143, 11-15).
Conducerea României mele personale se descurcã cu ce are şi dacã e nevoitã sã împrumute sume de bani de undeva, are grijã sã poatã restitui împrumutul într-un termen rezonabil. Din acest motiv nu împrumutã niciodatã sume de bani exorbitante, ca sã înrobeascã poporul. Nu îngenunchiazã decât în faţa lui Dumnezeu şi nu cerşeşte, nu se umileşte în faţa nimãnui. Sfântul Nil Ascetul se adreseazã celor din România urâtã de azi cu urmãtoarele cuvinte: â€ţNoi însã, când ne aflãm în vreo trebuinţã oarecare, alergãm dupã cei bogaţi ca nişte cãţei care mişcã veseli din coadã în jurul celor ce le aruncã vreun ciolan de ros sau niscai firimituri în vreme ce-i lovesc; şi-i numim binefãcãtori şi protectori ai creştinilor, şi le recunoaştem pur şi simplu orice virtute, chiar dacã se aflã în cea mai de pe urmã rãutate, pentru a câştiga ceea ce râvnim, fãrã sã cãutãm a ne însuşi vieţuirea sfinţilor a cãror virtute zicem cã ne-am hotãrât sã o urmãmâ€.
Dar nu suntem noi chiar atât de sãraci cum ne considerã, aroganţi şi infatuaţi, mai marii lumii şi ne putem descurca foarte bine şi fãrã ei, aici, în acest colţ de lume binecuvântat. Dacã ne-ar fi lãsat în pace de-a lungul istoriei, am fi fost, poate, mai bogaţi decât ei şi din punct de vedere material. Noi n-am purtat niciodatã vreun rãzboi de cucerire, nu am furat nimic de la alte popoare, nu ne-am îmbogãţit pe seama altora. Noi însã am fost jupuiţi şi de piele: romanii au plecat cu carele pline de la noi, apoi ne-au cotropit migratorii, ceva mai târziu tãtarii, am plãtit tribut sute de ani la turci, ne-au jefuit fanarioţii, austro-ungarii, naziştii, bolşevicii, comuniştii, iar de la Revoluţia (confiscatã) din 1989 încoace ne-au tâlhãrit sistematic securiştii metamorfozaţi în politicieni. Am fost nevoiţi adesea sã ne incendiem recoltele, sã ne otrãvim fântânile, sã fugim în munţi, lãsându-ne bruma de avere la îndemâna cotropitorilor. Şi cu toate acestea, am ştiut de fiecare datã sã avem grijã de ce ne mai rãmânea când ãştia se retrãgeau, înfrânţi, cu coada între picioare şi fãrã dinţi în gurã, din ţinuturile noastre. Am pornit-o de atâtea ori de la zero. Om mai porni-o şi de data asta, cu ajutorul lui Dumnezeu, ca întotdeauna.
Odatã, un profesor de istorie din Bucureşti povestea cã la o conferinţã ţinutã la Paris, un profesor francez l-a întrebat ce castele mari avem noi, românii. Profesorul nostru i-a rãspuns cã avem castele cum ar fi Chambord, Chenonceaux sau Blois. Francezul l-a apostrofat: -Dar astea noi le-am construit. Replica profesorului român a fost: - Da, numai cã pacea şi liniştea în care voi aţi construit aceste castele v-au fost asigurate de români, care în acel timp purtau rãzboaie grele de apãrare împotriva turcilor şi tãtarilor, blocând, cu o mânã de viteji, accesul lor în Europa occidentalã, pânã când imperiile pãgânilor s-au destrãmat.
â€ţNu am fost o ţarã barbarã. Am avut construcţii, am avut o extraordinarã culturã teologicã şi sapienţalã în secolul al XVIII-lea pe care n-o cunoaştem â€" şi am avut o subtilitate, o anumitã supleţe şi savoare a spiritului care ne-au fost inoculate â€" mai cu seamã aici, în Valahia â€" de inducţiile balcanice. Noi nu suntem balcanici, pentru cã suntem nord-danubieni, dar îi datorãm balcanismului pe Anton Pann, pe Nicolae Filimon, pe Ion Ghica, pe Caragiale, tatãl şi fiul, pe Ion Barbu, pe Arghezi. Nu e puţin. Balcanismului îi datorãm spiritul acesta şi cosmopolit, şi uşor pragmatic, spiritul ironic, calitatea umorului şi felul de a suporta vicisitudinile. Sã nu uitãm cã Socrate, Platon şi Aristotel au fost balcanici. Tot balcanici au fost şi autorii tragediilor antice. Tot balcanici sunt creatorii geometriei euclidiene. În vremea în care civilizaţia din care noi, ortodocşii, ne tragem, cea bizantinã şi cea kieveanã â€" fiindcã se uitã mereu Kievul şi Novgorodul -, era în plinã înflorire, Occidentul era barbar. Regele Robert I al Franţei a fost foarte mândru sã poatã lua de soţie o principesã de Kiev. Occidentalii au învãţat de la bizantini sã foloseascã la masã furculiţa şi cuţitul. Trebuie sã se zguduie puţin suficienţa occidentalilor şi ignoranţa lor pentru Rãsãrit. Aici mã întorc la strategiile zonale ale lui Huntington şi la calitatea acelui lamentabil Richard Schiffter, care habar nu au despre Europa şi vor sã o dãscãleascã. Occidentul fãrã Europa Rãsãriteanã este o Europã chircitã. În loc sã se conceapã o Europã întreagã, cu cele douã variante stilistice (Ortodoxia şi Catolicismul) â€" cum a fost pânã la invazia otomanã -, ei se dedau la asemenea speculaţii arbitrare. Noi am rãmas un secol şi jumãtate într-un stil oriental de existenţã, care însã a fost contracarat de cultura francezã pe care o aduceau chiar de la Constantinopol fiii de boieri şi principi. Tot aşa cum, în perioada aceea, ochii boierilor moldo-valahi erau îndreptaţi cãtre Franţa şi cãtre ideile iluminismului, aşa au fost şi în cei cincizeci de ani de comunism â€" dintre care, la noi, în România, au fost paisprezece ani de rezistenţã armatã anticomunistã; şi nimeni din aceastã Europã de Rãsãrit nu a spus mai bine decât noi: Mai bine mort decât roşu! La noi s-a fãcut închisoare pentru Platon, pentru Dante, pentru limba francezã. Aşa încât aroganţa şi privirea suficientã, superioarã, ale Occidentului noi ar trebui sã le primim cu oarecare indulgenţã, cu politicos dispreţ şi cu o toleranţã de profesor care îi învaţã cu duhul blândeţii pe ignoranţi ce trebuie sã afle†(Al. Paleologu).
FORMA DE GUVERNĂMÂNT
Forma de guvernãmânt a României mele este monarhia. Aceasta deoarece: 1.În Sfânta Scripturã se vorbeşte despre â€ţÎmpãrãţia Cerurilorâ€, nu despre â€ţRepublica Cerurilorâ€; 2.Iisus Hristos se autointituleazã împãrat, nu preşedinte; 3.Poveştile şi basmele sunt cu regi şi împãraţi, în timp ce bancurile sunt cu preşedinţi.
GUVERNUL ŞI PARLAMENTUL
Guvernul României mele personale este condus de cãtre un rege (voievod), iar Parlamentul este unicameral, fiind condus de un preşedinte.
Atât miniştrii cât şi parlamentarii sunt cu toţii oameni bine pregãtiţi profesional, dar mai ales de o înaltã ţinutã moralã, credincioşi, buni şi cinstiţi. O parte din ei sunt intelectuali, iar cealaltã parte sunt ţãrani şi muncitori. (Unii dintre ei nu au şcoalã sau facultate, nu ştiu nici mãcar sã scrie şi sã citeascã, dar au cei şapte ani de acasã, şcoala vieţii şi facultãţile mintale integre).
