Dacã cineva nu e la curent cu sensul actual al cuvântului “naţionalism†îl poate lesne afla din DEX - ediţia a II-a: doctrinã politicã bazatã pe apãrarea (uneori exageratã) a drepturilor şi aspiraţiilor naţionale, sau din Marele dicţionar de neologisme: politicã şi ideologie care urmãresc întreţinerea izolãrii şi aţâţarea urii de rasã şi naţionalitate; tendinţã de a aprecia exclusiv şi exagerat tot ceea ce aparţine propriei naţiuni.
Nelãsându-se deloc afectat de naţionalism, profesorul Lucian Boia de la Universitatea din Bucureşti a devenit, step by step, un mare istoric al României, poate cel mai mare. Cine nu a spicuit mãcar câte ceva dintre scrierile Domniei sale nu poate susţine cã are culturã generalã. Orice român autentic, dacã n-a citit încã, trebuie neapãrat sã citeascã cel puţin trei cãrţi scrise de reputatul istoric: “Istorie şi mit în conştiinţa româneascãâ€, “Douã secole de mitologie naţionalãâ€, “Mihai Eminescu, românul absolut. Facerea şi desfacerea unui mitâ€. Veţi învãţa, cu certitudine, o mulţime de lucruri interesante, de care habar n-aveaţi, şi vã veţi lãrgi considerabil orizontul spiritual privitor la Istoria României, dar nu numai.
De exemplu, veţi afla cã lumea întreagã, inclusiv istoria omenirii, este alcãtuitã doar din mituri sau dominatã de mituri, cã ideile de naţiune şi de stat naţional sunt demne de dispreţ, cã poporul român are o atitudine fundamentalã de respingere a strãinilor, chiar de intoleranţã (mai exact spus: este prin esenţã ultranaţionalist, antisemit şi xenofob), cã românii suferã patologic de un lamentabil spirit de imitaţie (a statelor occidentale, cu precãdere) şi cã nu au fost buni deloc în domeniul creaţiei originale, cã întreaga istorie a României este un şir neîntrerupt de mituri, de la geto-daci pânã la “conspiraţia†din 1989 (inclusiv tema sintezei daco-romane, tema etnogenezei, tema voievozilor, apãrarea creştinãtãţii, naţiunea românã, membrii dinastiei de Hohenzollern), cã toţi istoricii importanţi ai ţãrii noastre din secolele XVIII â€" XX (Nicolae Bãlcescu, A.D. Xenopol, Vasile Pârvan, Nicolae Iorga, Şerban Papacostea, Gh. I. Brãtianu, C.C. Giurescu, P.P. Panaitescu, C. Daicoviciu, David Prodan şi ceilalţi) sunt nişte “naţionalişti†incurabili, “instrumentalizaţi†de regimul comunist, naţionalismul afectându-le decisiv obiectivitatea şi îndemnându-i a recurge la mitizãri ale tuturor episoadelor ce constituie Istoria României.
Constatând, riguros argumentat, toate aceste grave tare ale poporului român şi ale istoriografiei noastre naţionale, Dl Boia demistificã, unul dupã altul, toate miturile construite de popor şi de istorici: “mitul unitãţii daco-geţilorâ€, arãtând cã nu numai dacii şi geţii populau spaţiul Daciei, ci, în egalã mãsurã, şi alte etnii: celţi, sciţi, bastarni, sarmaţi, iliri, greci etc.; “mitul naţiunii medievaleâ€, afirmând cã e absurd sã se vorbeascã despre naţiuni în Evul Mediu; “mitul Mihai Viteazulâ€, demostrând cã voievodul nu a fost un “unificator†al celor trei ţãri române, ci doar un “cuceritor†al Moldovei şi Transilvaniei, şi cã majoritatea istoricilor noştri, precum şi alţi intelectuali, în total dezacord cu izvoarele istorice, au fãcut din el figura centralã a unui “mit naţionalâ€; “mitul Eminescuâ€, susţinând cã poetul, dar mai ales publicistul Mihai Eminescu a practicat o “ideologie autohtonistã şi xenofobãâ€, cã versurile lui nu mai sunt gustate astãzi de tineri, cã poporul român a fãcut un simbol naţional dintr-un xenofob, rasist şi antisemit; mitul “unitãţii româneştiâ€, arãtând cã istoricii (naţionalişti fiind toţi) au fost mereu susţinãtori direcţi ai acestui mit, iar teoreticienii specificului naţional au fost filosofii şi literaţii, cu precãdere Mihai Eminescu, Lucian Blaga şi George Cãlinescu, care s-au lãsat robiţi de el, l-au cultivat şi dezvoltat; mitul “naţiunii române ortodoxeâ€, explicâd cã obsesia acestei idei este anacronocã azi, deoarece naţiunile nu se mai numesc astãzi dupã criterii religioase, cã rolul Bisericii ortodoxe române în coeziunea naţionalã este profund modificat faţã de trecut şi redus ca dimensiuni. În fine, Dl Boia demistificã întreaga istorie a României, nescãpându-i niciun mit, şi dã sentinţa definitivã: “Minciuna este mitul fondator al României moderne.†(în ziarul on line Adevãrul.ro, din 17 ianuarie 2013).
În aceeaşi ordine de idei, deşi nu o spune direct, onorabilul istoric Lucian Boia semnalizeazã pericolul pe care îl presupune un mit mai recent al românilor: “mitul Academiei Române†şi trece, neîntârziat, şi la demitizarea acesuia. Astfel, într-un articol publicat la 27 februarie 2017 pe Contributors.ro, Dl Boia îi ironizeazã, pe bunã dreptate, pe membrii Academiei Române, dintre care cam jumãtate s-au gãsit sã emitã celebrul Apel denumit Identitate, suveranitate şi unitate naţionalã: “Dacã n-aţi auzit încã de Academia Românã (mulţi români o confundã cu Academia generalului Oprea sau cu Academia de Poliţie) vã asigur cã veţi tot auzi de ea de acum înainte. Academia s-a pus pe treabã. Ţelul urmãrit e nobil: salvarea neamului. Duşmani ai ţãrii, luaţi aminte şi vã înfricoşaţi. Nu mai e de glumã: Academia salveazã Româniaâ€. Chiar aşa! Cum îşi permit nişte simpli academicieni sã se considere responsabili de cele trei valori esenţiale ale neamului românesc?
Mã simt dator, în numele meu personal şi al tuturor românilor care nu se lasã manipulaţi de istoricii români ai secolelor XVIII â€" XX enumeraţi mai sus şi nici de membrii Academiei române, sã adresez sincere felicitãri, chiar elogii, Editurii Humanitas şi directorului acesteia, Dl Gabriel Liiceanu, care l-au promovat la cote maxime pe istoricul Boia, prin editarea şi difuzarea în tiraje consistente, atât în Limba românã cât şi în cea francezã, a nenumãrate ediţii ale cãrţilor Domniei sale, contribuind astfel la reconstituirea, în ochii umanitãţii, a adevãratei imagini a poporului român.
