“În primul rând, fãcând elogiul economiei de piaţã, Patapievici atacã ‘autismul’ gospodãriei ţãrãneşti, centratã pe familie şi pe ‘schimburile intrasãteşti’ şi nu pe ‘piaţa liberãâ€.
“ ’Statul’ modern, acel zeu secular în faţa cãruia se prosterneazã majuscular Patapievici, nu a scos ţãranul din autarhie pentru a-l elibera, ci pentru a-l înrobi. De fapt, judecând dupã pesimismul şi leşinurile demne de care abundã textele recent conservatoare ale lui Patapievici, se pare cã şi Patapievici a ajuns la aceeaşi concluzie: cã secolele XX-XXI nu ne-au eliberat, ci ne-au înrobit Leviathanului, statului tentacular şi acum suprastatului tentacular (pe care însã Patapievici, care nu e deloc eurosceptic, nu-l criticã)â€.
“Aceastã înrobire ar fi devenit şi mai evidentã dacã, în loc de fabule istorice, Patapievici ar fi ales sã întreprindã o cercetare istoricã adecvatã, în context european, de exemplu. Dar o asemenea cercetare lipseşte, Patapievici preferând miturile neolitice desenate pe pereţii cavernei sale metafizice. Autismul metafizic al lui Patapievici e lesne de observatâ€.
“Şi nu e adevãrat cã doar burghezii, intelectualii democraţi şi politicienii democraţi au contat în lupta împotriva comunismului. Å¢ãranii şi preoţii â€" nu doar ortodocşi â€" au fost, deşi arhaici, la fel de dârjiâ€.
“Problema elitelor de atunci, dar mai ales de acum, ale României a fost şi este cã încearcã sã ascundã deficitul de dreptate prin inginerii sociale. De exemplu, pentru integrarea în Europa guvernanţii României nu au gãsit de cuviinţã sã cureţe grajdurile ministeriale de imbecili şi ticãloşi. Nu au redus corupţia. Nu au normalizat relaţia statului cu cetãţeanul. Au introdus în schimb legi politic-corecte, referitoare la moravurile sexuale, la fumat, la relaţiile de familie etc.â€
În epilogul radiografiei, Dl Mircea Platon decreteazã, înjosindu-l pe rafinatul intelectual radiografiat: “Patapievici crede în teoria formelor care creeazã fondul. Dar formele nu creeazã fond. Îl pot doar revela. Formele occidentale adoptate de România burghezo-moşiereascã au funcţionat doar în mãsura în care s-au putut baza pe probitatea burghezã, pe independenţa boiereascã şi pe tãria de caracter ţãrãneascã deja existente. Nu au creat aceste calitãţi, dar au ajutat la perpetuarea şi la amplificarea lor instituţionalã. Satul românesc nu producea cetãţeni, dar producea nişte ierarhii naturale de care modernizarea comunistã şi postcomunistã ne-a vãduvitâ€.
În atare condiţii era de aşteptat ca, “citind şi recitind acest ‘manifest la douã mâini’ (cum l-au denumit autorii lui)†Dl Patapievici sã resimtã “o tenace senzaţie de inconfort moralâ€, inconfort care provenea “din împrejurarea cã, deşi puteam consimţi la detaliul anumitor analize, simţeam cã, în ansamblu şi pe fond, trebuia sã resping întregul propunerilor fãcuteâ€. (Radicalism şi criticã pauşalã, “Idei în dialogâ€, februarie 2008). O, ce bine, onorabile domn Patapievici, cã aţi respins “România profundãâ€! Ce senzaţie de confort moral am mai simţit atunci!
*
Memorabile au rãmas însã, în mod deosebit, reflecţiile genialului H.-R. Patapievici din best-seller-ul intitulat Politice, apãrut în 1996 la Editura Humanitas din Bucureşti (o colecţiei de eseuri politice, scrisori cãtre Alexandru Paleologu, editoriale, publicate iniţial în Revista “22â€). Cu voia Dumneavoastrã, stimaţi cititori, redau o parte din aceste reflecţii, care vizeazã miezul a ceea ce înseamnã România şi a fi român:
“Un popor cu substanţa taratã. Oriunde te uiţi, vezi feţe patibulare, ochi mohorâţi, maxilare încrâncenate, feţe urâte, guri vulgare, trãsãturi rudimentare.†(pag. 34)
“Puturoşenia abisalã a stãtutului suflet românesc… spirocheta româneascã îşi urmeazã cursul pânã la erupţia terţiarã, subreptice, tropãind vesel într-un trup inconştient, pânã ce mintea va fi în sfârşit scobitã: inima devine piftie iar creierul un amestec apos.†(pag 49)
“23 de milioane de omuleţi patibulari (vrednici de spânzurat â€"n.s.)†(pag. 53)
“Cu o educaţie pur româneascã nu poţi face NIMIC.†(pag.56)
“Radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei: o umbrã farã schelet, o inimã ca un cur, fãrã şira spinãrii.â€(pag.63)
“Toatã istoria, mereu, peste noi a urinat cine a vrut. Când i-au lãsat romanii pe daci în forma hibridã strãmoşeascã, ne-au luat în urinã slavii: se cheamã cã ne-am plãmãdit din aceastã clisã, daco-romano-slavã, mã rog. Apoi ne-au luat la urinat la gard turcii: era sã ne înecãm, aşa temeinic au fãcut-o. Demnitatea noastrã consta în a ridica mereu gura zvântatã iar ei reîncepeau: ne zvântam gura la Cãlugãreni, ne-o umpleau iar la Rãzboieni, şi aşa mai departe, la nesfârşit. Apoi ne-au luat la urinã ruşii, care timp de un secol şi-au încrucişat jetul cu turcii, pe care, în cele din urmã, având o bãşicã a udului mai mare (de, beţiile…) i-au dovedit.†(pag.63)
â€ţÎmi este ruşine cã sunt român!†(pag.64)
“Românii nu pot alcãtui un popor pentru cã valoreazã cât o turmã: dupã grãmadã, la semnul fierului roşu.†(pag. 64)
“Româna este o limbã în care trebuie sa încetãm sã mai vorbim sau… sã o folosim numai pentru înjurãturi…†(pag.64)
â€ţNumai violenţa, numai sângele mai pot trezi acest popor de grobieni din enorma-i nesimţire. Mã simt personal jignit de prostia bãşcãlioasã, de acreala invidioasã, de stridenţa de ţoapã a acestei populaţii ignare… Privit la raze X, trupul poporului român abia dacã este o umbrã: el nu are cheag.†(f.64)
