â€ţCe este scriitorul? Un creator de monumente morale
fãcute cu spiritul şi cu mâna.†(George Cãlinescu)
Scriitorul Florin T. Roman este fiu al meleagurilor arãdene. S-a nãscut la Sebiş, licenţiat al Facultãţii de Drept a Universitãţii din Bucureşti, este procuror, membru al Asociaţiei Magistraţilor din România şi al Asociaţiei Procurorilor din România, membru fondator al Societãţii pentru Justiţie. Este colaborator al mai multor ziare şi reviste culturale din România şi internaţionale. A apãrut în antologii pe plan românesc dar şi internaţional.
Are, aşadar, o foarte bogatã activitate literarã şi foarte cunoscutã în acelaşi timp.
Cine este scriitorul Florin T. Roman?
Apropiindu-ne de paginile scrise, vom descoperi sufletul şi gândurile domniei sale faţã de lumea în care trãieşte, faţã de semeni, faţã de locurile natale şi faţã de ţara sa, România. Şi nu este un lucru fãrã importanţã sã cunoşti creaţia lui Florin T. Roman, deoarece ajungi sã vizionezi profilul unui gânditor liber, curajos şi încrezãtor în spusele sale.
Prima sa carte, cu titlu şi conţinut sensibil şi insolit în acelaşi timp, se numeşte â€ţIdolii vremurilor noastre†(2010) şi trateazã, în spiritul adevãrului şi al evidenţelor mileniu al III-lea, despre multitudinea de idoli (stãpâni) spirituali, fizici sau morali care batjocoresc fiinţa omului. Volumele care au urmat cuprind poezie: â€ţAmare lacrimi binecuvântate†(2010); â€ţDulce secundã fecundã†(2012); â€ţElegii şi nostalgii†(2015) şi prozã: â€ţRomânia mea personalã†(2012) apãrute la Editura Mirador din Arad.
De la creaţiile începuturilor, cuprinse în volumul â€ţAmare lacrimi binecuvântate†pânã la ultimul â€ţElegii şi nostalgiiâ€, se poate constata cã Florin T. Roman a rãmas acelaşi om şi acelaşi scriitor. Temele şi motivele poeziilor sunt reluate în toate volumele: bucuria în faţa frumuseţilor naturii; teme şi motive biblice; locurile natale; Cuvântul; sufletul; cãutarea veşniciei; locul omului în lume, patriotismul. Suntem obligaţi sã vedem cã domnul Florin T. Roman nu scrie o poezie â€ţjucãreauã†ci una a profunzimilor, în care pune probleme, dã rãspunsuri sau te îndeamnã la reflecţii.
â€ţAmare lacrimi binecuvântate†este volumul care cuprinde poezia începuturilor, mergând pânã la creaţiile anilor tinereţii (1984), când autorul avea doar 16 ani. Este încã o poezie tributarã marilor poeţi ai literaturii române, ceea ce, spunem noi, nu este un lucru discutabil, deoarece domnul Florin T. Roman se dovedeşte a fi un autor cult. Astfel, unele poezii poartã în ele, iatã, peste timp, aerul şi timbrul marilor poeţi ai neamului nostru: â€ţNoapte†în care tânãrul poet se întâlneşte cu Mihai Eminescu; â€ţSosirea primãverii†vibrând în ecouri ale lui Alecsandri; â€ţ Furtunã în noapteâ€, construitã dupã metrica lui George Coşbuc.
Totuşi, poeziile tinereţii lasã sufletul autorului sã zboare spre spaţii noi. Deja din acei ani se prefigureazã marile teme şi motive ale creaţiei lui Florin T. Roman. Se profileazã, încã de acum, termenii luptei dintre autor şi lumea care îl înconjoarã, o lume depãrtatã de marile valori morale care au ţinut-o în echilibru atâtea veacuri: credinţa în Dumnezeu, în valorile creştin-ortodoxe. Apar motivele şi leitmotivele specifice, care se vor regãsi şi în volumele urmãtoare: suspinul, rugãciunea, mântuirea, motivul întrebãrii, motivul femeii (mamã, Maicã lui Dumnezeu, copilã), al lacrimei.
Poeziile încep sã se transforme în ample problematizãri asupra existenţei omului, asupra locului şi rolului sãu în Univers. Versurile sunt subiective şi devin o poezie a marilor întrebãri, suspinuri cu privire la un TIMP despre care omenirea se aştepta a fi al speranţei şi al tuturor realizãrilor. â€ţNu mai aveţi timp/ sã sburaţi/ coborând înãuntru?/ Vã pierdeţi timpul zugrãvind exteriorul?/ Nu vã pasã cã în voi/ schela se prãbuşeşte/ şi culorile mor/ înecându-se în zid,/ odatã cu zidul?/ Nu vã pasã?â€.(Interogaţie 1)
Volumul demonstreazã o mânuire excepţionalã a limbii române, o folosire iscusitã a tuturor registrelor acesteia. De asemenea strofa clasicã se alãturã textelor scrise în stil modern, cu versuri scurte, chiar dintr-un singur cuvânt, care curg spontan, asemenea gândurilor poetului. Deosebit de expresivã ni se pare poezia â€ţPronume demonstrativeâ€, unde gãsim un adevãrat joc cu cuvintele, de-a noţiunile şi conceptele.
â€ţDulce secundã fecundã†cuprinde o liricã în care autorul accentueazã temele filosofico-religioase. Dacã ar trebui sã-l comparãm din aceastã perspectivã cu poetul Tudor Arghezi, care, deşi a gustat din viaţa monahalã, a rãmas mereu cãutãtor al Absolutului, am putea spune, fãrã sã greşim, cã Florin T. Roman este omul, creştinul, filosoful şi poetul care se exprimã în Numele unui Absolut perceput, cu care s-a contopit în repetate rânduri. Nu singur! Ci prin persoanele lui Iisus Hristos şi ale Maicii Acestuia, Fecioara Maria. Regãsim aici teme vechi din literatura românã întâlnite la poeţi precum Vasile Voiculescu sau Nichifor Crainic: credinţa, sãrbãtorile creştin ortodoxe, învierea lui Iisus, veşnicia. Poeziile - rugãciuni sunt deosebit de profunde. Stilul liturgic te cheamã la iubire de Dumnezeu, la cunoaşterea Adevãrului Sãu.
De fapt şi trãirile domnului Florin T. Roman sunt comparabile, în ce priveşte autenticitatea sentimentelor exprimate, cu ale poeţilor amintiţi. El crede în Dumnezeu, în puterea regeneratoare a credinţei, în puterea ortodoxiei neamului românesc.
Toate versurile emanã puterea iubirii divine în care omul şi poetul Florin T. Roman crede cu toatã fiinţa: â€ţFã-mã, Doamne, loc de întâlnire,/ Sã se întâlneascã în mine/ apostolii cu proorocii, / cerul cu marea/ şi soarele cu luna,/ Crucea cu învierea,/ dreptatea cu pacea,/ adevãrul cu iubirea,/ duşmanii cu prietenii,/ Fiu Tãu cu Mama Lui.†(Rugãciune 10)
Dintre temele primului volum revin aici, cu mai multã esenţializare a sentimentelor, patria şi patriotismul. De altfel, aceastã temã, dezbãtutã în adânci ramificaţii ale sensului, va constitui problematica fundamentalã a volumului de prozã â€ţRomânia mea, personalãâ€.
Cititorul cu suflet sincer şi nealterat de intemperiile lumii în care trãim, va simţi, cu siguranţã, puterea dragostei autorului faţã de ţara noastrã, adânca recunoştinţã faţã de marile personalitãţi ale trecutului care şi-au iubit patria şi s-au sacrificat pentru viaţa ei. (vezi poezia â€ţRomânia sufletului meuâ€). Toate versurile transmit ataşamentul domnului Florin T. Roman faţã de valorile spirituale ale poporului român: â€ţCuvântul / are încorporat / cuvântul /. Aşa cã (poate) nu e corect/ sã spunem / ci â€. (Nişte cuvinte…)
Volumul de versuri â€ţElegii şi nostalgii†(2015) cuprinde, cum ne aratã şi titlul, elegii- stãri poetice, care exprimã nostalgiile omului Florin T. Roman. Elegia, ca specie literarã, transmite sentimente de regrete, de dorinţe neîmplinite, dar şi de visãri neîmpãrtãşite. Întregul volum atestã o maturizare a poetului Florin T. Roman, în sensul identificãrii sufletului deschis mereu spre cunoaştere, cu nuanţe noi ale unor teme şi motive mai vechi. Elegiile sunt închinate anotimpurilor sau lunilor anului, dar gãsim şi unele dedicate satului ancestral, viselor neîmplinite sau timpului efemer. Este o poezie care pãtrunde mult în profunzimea cunoaşterii acestei lumi, dincolo de care poetul ne emoţioneazã prin frumuseţea diafanã a tuturor elementelor descrise. Emoţia se transmite prin imagini artistice spontane, dar deosebit de sensibile, ce vin direct din sufletul Creatorului spre a atinge sufletul Cititorului: â€ţCad frunzele, cad tot mai în pripã, /se-aştern peste tristeţea-mi de porţelan,/ a mai trecut o clipã,/ a mai trecut un an,/ însingurarea mã muşcã cu dinţi de vânt grãbit,/ mi-s obosite visele, scheletul mi-e obosit,/ cât mai am pânã la Tine, Doamne?/ Cât a mai rãmas?/ Câte frunze se vor mai scutura/ peste viaţa mea?†(Elegie autumnalã)
Poetul şi gânditorul Florin T. Roman uneşte în versurile sale ancestralul cu prezentul şi viitorul escatologic. El cheamã cititorul - tânãr sau bãtrân - la o trezire nouã, aceea spiritualã. (â€ţSete de Adevãrâ€) Este doar unul dintre motivele, credem noi, ca opera domnului Florin T. Roman sã devinã mai cunoscutã pe plaiurile româneşti, chiar prin manualele elevilor din şcoli.
În ce priveşte volumul de prozã â€ţRomânia mea personalãâ€, acesta reprezintã, dupã pãrerea noastrã, un volum asemãnãtor cu â€ţRomânia pitoreascã†al lui Alexandru Vlahuţã. Comparând lucrãrile, cititorii pot înţelege cât de mult s-a schimbat â€ţRomânia noastrã†din timpul domnului Vlahuţã pânã astãzi. Avem de-a face cu un volum foarte interesant, conceput pe câteva dimensiuni, care reprezintã, de fapt, pilonii de construcţie ai unui stat solid: justiţia, politica, religia. Având în vedere cã scriitorul este magistrat, dar, mai ales, un patriot creştin cu mare iubire de ţarã, considerãm foarte consistente ideile transmise.
Ţinând de construcţia cãrţii, sunt extrem de grãitoare â€ţPietrele pentru temelia România de mâineâ€, în care ne întâlnim cu un scriitor patriot vizionar, care aduce în sprijinul ideilor şi dorinţelor sale, ideile şi dorinţele câtorva din marii patrioţi vizionari ai neamului românesc: pãrintele Iustin Pârvu, pãrintele Arsenie Papacioc, artistul Dan Puric, pãrintele Ilie Cleopa, teologul Dumitru Stãniloae, filosofii Petre Ţuţea, Emil Cioran, precum şi marele patriot, poetul Mihai Eminescu.
Aceasta este România lui Florin T. Roman: o ţarã construitã de strãmoşi, prelucratã cu migalã şi grijã de contemporani, pentru a fi transmisã în plinãtatea, frumuseţea şi bunãtatea ei, urmaşilor.
Aşadar, creaţia domnului Florin T. Roman meritã sã fie reţinutã în Istoria Literaturii Române!
