Pe un monument funerar
al cimitirului din Sebiş
stã sculptat epitaful:
â€ţLumea e o umbrã,
Viaţa e un vis,
Sufletelor noastre
Cerul e deschis.â€
Femeia care e îngropatã acolo
se numeşte Nãdejdea.
(Nu e metaforã, se poate verifica).
Pe un alt monument funerar
al cimitirului din Sebiş
stã sculptat epitaful:
â€ţTrecãtor, opreşte pasul
Şi priveşte-acest mormânt,
Cã ce eşti am fost odatã
Şi ce sunt vei fi-n curând.â€
Bãrbatul care-i îngropat acolo
este tatãl meu.
Nu ştiu dacã tatãl meu, Traian,
a cunoscut-o pe Nãdejdea,
dar ştiu cã se înţelegea bine cu ea
şi nici în ultima vreme
n-am auzit ca ei sã se fi certat.