Iertarea e un exerciţiu
de ascuţit pasul şi pântecul sufletului:
scurgi sudoarea din visele sterpe
şi rãmâi cu zâmbetul agãţat in zadar.
Pe alei poţi culege
somnul copacilor rupţi.
Mai aproape de paşi însã,
asfaltul nu e decât un detaliu
de a despãrţi cotidianul pe treceri.
Seamãnã uneori cu viaţa
când îşi împarte poveştile pe anotimpuri.
unele sunt iubiri neâmblânzite,
altele doar simple permisiuni la zbor.
Numai Dumnezeu poate sã descalţe
toatã dorinţa din trupuri,
sã dea nume suturilor craniene
şi gust fertil ierbii.
El pãtrunde mereu în suflet:
la colţuri de anotimp
sau prin ochii deschişi ai rugii.
Şi undeva mai deschide un cer
iertãrilor toate,
mai dãruieşte aripi albastre iubirii.
