Aştept si aştept sã îmi spui,
Fie da,fie nu bãtut în cui.
De ce oare te ascunzi,
În spatele unei tãceri te afunzi?
De ce nu-mi rãspunzi,cãci doare,
Sã n-ascult vocea care,
Întotdeauna a vorbit,
La momentul potrivit!
Ce aş mai asculta-o la infinit!
Unde a dispãrut aceea?
Nu gãsesc nici mãcar cheia!
Un singur salt aş vrea sã fac
Sã te ţin strâns,sã îţi fac pe plac!
De oare rar vorbeşti
Şi nu îmi spui oare unde eşti?
Îmi dai tãcerea ca un rãspuns..
Sã-mi spui mai mult decât ascunzi,
Dar eu nu înteleg nimic..
Greu gãsesc cum sã explic!
Eşti ca o privire care
Ştie multe,da cuvinte n-are!
Când ai plecat,am continuat
Sã nu mã opresc din cãutat!
Privesc cum fiecare zi se duce
Şi alta apare sã apuce
Un apus de soare,
Ca prin urmare,
Acelaşi lucru e la cuvinte,
Cele care-s nerostite.
Oare ce e de facut
Sã rup mãrunt acest film mut?
Sã te gasesc,
Sã te fac sã crezi,
Cãci încã ai ceva de spus,
Cãci nu-i greşit sã speri mai mult!
Visul e cel pe care cu adevarat îl trãim,
Ne cuprinde şi-l simţim
Odatã cu somnul pe care-l dorim.
Ce simţi la o îmbraţisare,
Când corpul nu ţi-e strãin de o cãldurã mare?
Ce simţi când la nevoie eşti strigat,
Cãci numai tu n-ai ajuns ceva stipulat!
De-ai cunoaşte ce e furia cat sã strângi din dinţi,
De-ai cunoaşte cat de greu e sã nu spui ce simţi!
Ce-ar fi de-ai deveni un câine care latrã,
Iar lumea întreagã doar ursuleţi care nu te bagã în seamã?
Ştiu cã eşti un unicat,
Cãci de orice existentã eşti informat!
Când o stea s-aprinde-n obscuritate,
Doar tu ştii ce va fi mai departe!
Ce-ar fi de-un sentiment
ar rãmâne permanent,
într-o lume care pare o simpla paginã de pergament.
Mii de ani ea tot rezistã,
Iar sfârşitul nu persistã!
De ce oare ne e fricã în continuare?
Unde eşti când te chem fãrã oprire?
Un cuvânt,douã sau trei au ajuns o amintire,
Cãci privesc şi eu,cu paşi mãrunţi,
Cum te îndepãrtezi,Adevarule,fãrã sã mai rãspunzi!
Poate va placut,poate nu va placut,dar aşa cum adevarul este oglinda care defineşte,
minciuna este deşertul în care omul se rãtãceşte!
