Autor:	Sabina Buica ( Smaranda ) - [ ESEU ]
Titlu:	Departe, in Lumea de Afara

Departe, in Lumea de Afara Este vorba despre continut, despre valoare, despre ideea in sine. “Mereu pornim de la nimic si ajungem undeva”. E cam tot aceeasi chestie… Insa, totul pare a fi relativ... Intotdeauna depinde de perspectiva, de principiile conform carora ne abtinem sau nu de la diverse lucruri. Insa, in unele cazuri este necesar sa adaptezi principiul la realitatea careia vrei sa te conformezi , dar nu o poti accepta in prima instanta. Aici intervine schimbarea - la propria persoana - cu toate ca, initial, principiul era sa nu te schimbi. Fie iti cufunzi eul in lumea de afara, fie in cea de dinauntru - pentru a aborda realitatea in modul cel mai sarac in suferinta sau in pierdere - rezultatul va fi mereu constant: generarea unor noi principii, gasirea de noi cai pentru a nu mai avea in fata, pe cat posibil, marginea prapastiei. Gandul ca ai putea sa cazi este tulburator, sau, mai bine zis, revoltator atata timp cat este atribuit unei cauze dependente de propriile nevoi. Aceasta cauza este de fapt SPERANTA, sau, mai restrans, asteptarile pe care le ai de la destin/ providenta/ univers, care ti se par datoare sa se implineasca… Insa, tragicul vine in urma altui fapt. Se numeste COMPROMIS si se intampla vrand-nevrand, cu precadere atunci cand te bazezi pe ceva nesigur (facand un compromis cu tine insuti) Iar implinirea sperantei este cam nesigura… De asta se si numeste speranta (doresti un rezultat favorabil, dar nu esti sigur ca se va intampla). In acest caz, ce este de facut? Cum gandesti problema? Cum ramane cu propria persoana, cu EUL tau? Uitam mereu cum deseori primeaza instinctul (de multe ori doar la nivel mental, adica dorinta exista si este constientizata si cunoscuta, dar regulile eticii, sau principiile, nu te lasa sa ti-o exprimi; vointa ta este incatusata), care nu este altceva decat o iesire la suprafata a lumii interioare, unde intotdeauna se va afla adevarul. Stim ca “omul se elibereaza cu atat mai desavarsit, cu cat faptele lui exprima si isi trag puterea din straturile mai bogate si mai profunde ale sufletului sau” (Henri Bergson). Prin urmare, ori de cate ori te vezi in fata prapastiei, fugi inapoi in tine si cauta... Cauta pana iti dai seama ca ai atins Semnul Campiilor, dar nu pierde varful din ochi… Pe cat este de inalt, pe atat caderea poate fi mai dureroasa. Asa ca ia o decizie fara sa faci un compromis. Speranta este ca o parasuta care se poate sa nu se deschida cand te afli in cadere libera… Si atunci, deschide ochii mari... Priveste vulturii si asculta-le atent zborul…

Nr	Comentarii	Comentatori
1.	Si cu toate acestea, exista amandoua - filozofie si poezie.. Mie imi plac enorm ambele.. Filozofia este o poezie a gandului, iar poezia este o filozofie a sufletului.. Iar cand gandul imi calatoreste sufletul, sunt un Demiurg...	Smaranda
2.	viaţa era aşa simplã pânã a se inventa filozofia viaţa era searbãdã pânã s-a inventat poezia viaţa este orice în afara unei constante instinctul este acel ceva ce se gãseşte în tine dincolo de logicã şi cãruia trupul nu are nevoie de dovezi în a-l urma poezia este în tine asemeni instinctului filozofia este invenţia celor ce le e teamã de instincte şi fug de viaţã poezia este manifestarea INSTINCTELOR ÎN PLAN MENTAL o proiecţie în altã dimensiune	cotangenta

[ Comentează! ]

[ Texte ]

[ Autori ]

[ HOME ]