Apasare,
cu picaturi de otel
ruginind pe geamuri,
asa cum ruginesc lacrimile
pe obrajii copiilor nimanui.
trupurile se umfla
de ploaie,
de melci,
de urechelnite;
inimile sunt incretite de umezeala
iar mainile
au intepenit intinse
catre usa
mereu deschisa
a
bisericii.
Ruginesc lacrimile
pe obrajii copiilor nimanui.
Caldura dinauntru
dilata metalul greu
iar sufletul
nu mai incape...
Se desprinde
ca sa imparta.
Copiii nu mai sunt ai nimanui,
Caci "nimeni"
nu mai exista...
