Copila intre zile care-au plecat tacute,
Zambeam crezand ca lumea e insasi utopie…
Parfum de rasarituri si flori de roua ude
Imi bucurau devreme privirea aurie.
Iar strazile inguste, cu fete-ngandurate,
Imi numarau toti pasii, sa nu ma ratacesc;
Si nu gandeam atunci ca pot sa dau dreptate
Celor care-mi spuneau cat de repede cresc…
Prea repede as spune, caci, sfertul meu de veac
E ca un stol de pasari, pe un vazduh de toamna.
Nu pot sa opresc timpul, nu pot sa-i vin de hac;
El merge tot ‘nainte, ca sa ma faca doamna…
Voi cheltui din viata pe oameni, timp si locuri,
Sa am o vesnicie in suflet si in gand;
Culeg vise necoapte din ale noptii ramuri
Si-astept sa cada stele, sa le-mplinesc pe rand.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
In mod paradoxal, poezia traieste independent de trecerea timpului.. ia nastere undeva departe, intr-un fel de regresie a memoriei si se avanta in cotidian, unde impregneaza culori familiare sufletului...
Sufletul este singurul lucru real, neprihanit de timp si nemarginit de spatiu.
Iar un lucru real nu poate fi amenintat niciodata...
