M-ai asteptat la coltul zidului
Crezand ca o sa-mi stergi lumina,
facand-o clar-obscura
Ca o calimara de cerneala.
Sau te gandeai ca o sa renunt sa mai inaintez
in viata
Asa cum renunta profanul la religia sa.
Dar nu ai avut sorti de reusita.
Eu curgeam ca un fluviu linistit,
ca Nilul din Egipt,
ca un prunc lasat in voia sortii intr-o covata
sa-l ia apa.
Eu eram Zen ca o picatura de ploaie
amorfa, cu beatitudine zambind,
in timp ce totul se intampla in jurul meu clocotind,
fara ca sa opreasca picatura din drumul ei
si fara sa opreasca ploaia ce ma spala,
iar eu dansam in mijlocul ploii.
