Aş vrea sã cânt, dar nu ştiu ce. Sã fie o serenadã?
Sã scol şi morţii din mormânt, cã poate-or sã mã vadã.
Isterizaţi, sã strige-n cor... cã ei mã vor pe mine,
Cã acolo-i frig, le e şi dor, şi c-aşa nu mai ţine.
- Cobori în jos, cobori încet, sã nu-l striveşti pe Mache,
Şi lânga mine e-un hârleţ, sã-l îngropãm pe Lache.
- Stai bre, cã eu venii sã-ţi cânt, sã-ţi revii în simţire.
Sã ai iar roşu în obraji, sã simţi şi tu iubire.
Nu te-agita prea languros, nu-i viaţã în cavou.
Ce pot sã cânt acolo eu? Cosciugul ţi-e garou.
Eu vreau culoare, vreau s-ating, viaţa ca o visare.
Aşa cã urcã înapoi - poate mai ai suflare.
Iar dacã nu, nu-i mare bai, cãutam pe-aici o targã.
Ne-am chinui noi sã ieşim, cã poarta nu e largã,
Dar eventual am reuşi, cât de greu sã fie?
Eu mai am sânge, tu nu ştiu - oricum nu eşti mumie.
Aşa cã hai, vino-napoi, nu-ţi da la morţi sãmânţa
Şi-n plus de asta, nu-i de noi, aicea, la Sãpânţa.
Uite aşa voii eu... sã cânt şi s-o fac latã.
Dar vãzui mortul in coşciug şi-o las pe altã datã.
|
