Cenaclul literar «Noduri si Semne» NODURI ŞI SEMNE Cenaclul literar «Noduri si Semne»
// Cenaclul literar «Noduri şi Semne» - «Omul are un singur mijloc de a lupta impotriva erorilor: ratiunea.» - [Ludwig von Mieses]
NOUTĂŢI POEZIE PROZĂ ESEU TEATRU UMOR DIVERSE BIBLIOTECĂ
HOME
CREAŢII LITERARE
Autori-Texte-Opinii
Adaugă un text
Modifică/Şterge text
Modifică/Şterge opinie
ÎNREGISTRĂRI
Înscrie-te!
Modifică înscrierea
Şterge înscrierea
Schimbă parola
NOUTĂŢI
Ultimul text plasat
Ultimul autor înscris
Lista textelor
Lista comentariilor
NOU! NOU! NOU!
Termeni & Condiţii
Link-uri utile
SITE-URI PRIETENE
»  Editura Boem@
»  Librăria online Boem@
»  Revista literară Boem@
»  A.S.P.R.A.
  Vizitatori:  28555200  
  Useri online:   35  
Revista literara BOEM@
Anunţ: Antologie literară colectivă  
Autor: Mihai Iunian Gindu ( the_raven ) - [ PROZA ]
Titlu: Maternitate

Omul cautã adesea sã descifreze mari taine, dar nu reuşeşte sã le pãtrundã complet pe cele ale propriei existenţe.
Ce mister mai mare poate fi decât cel al naşterii şi al morţii? Dar al vieţii pe Pãmânt?
Chiar dacã admitem cã venim de undeva şi vom merge undeva dupã moarte (sau poate cu atât mai mult), viaţa rãmâne tot mister.
Copilul care gângureşte la un moment dat se va maturiza, va creşte, iar traseul a ceea ce va deveni se poate intersecta atât cu lucrãrile ce duc la progresul omenirii, cât şi cu crime şi nelegiuiri. Şi criminalii în serie au fost copii. Dar şi Michelangelo.
Însã ce tablou mai impresionant al devoţiunii şi al dragostei se poate imagina decât cel al mamei care îşi creşte copilul, al leoaicei care îşi protejeazã puiul nevinovat şi lipsit de apãrare (deşi şi acesta, la maturitate, va ajunge un vânãtor)?
Sunt milenii de când suntem pe Pãmânt. Milenii în care milioane de mame au dat naştere la milioane de copii, e un carusel care nu se va opri niciodatã – iatã, imposibilitatea din fizicã numitã perpetuum mobile îşi gãseşte un neaşteptat ecou în viaţã. Metaforic, zãmislirea este un perpetuum mobile - cât timp va exista viaţã vor exista alte şi alte mame care îşi vor alãpta puii, care îi vor creşte, iar aceştia, la rândul lor, vor avea urmaşi.

*

Fiindcã, deşi nu ştim cine suntem (nosce te ipsum, spuneau latinii, dar va fi mereu o cunoaştere incompletã, neterminatã), acesta este scopul nostru terestru: perpetuarea speciei.
O perpetuare care adesea îmi dã frisoane, unii dintre oamenii de azi au ajuns precum nişte mutanţi, lipsiţi de sentimente, de trãiri şi de scrupul. Şi totuşi acesta este scopul. De la ritualurile de împerechere ale pãsãrilor şi animalelor pânã la bãrbaţii care curteazã femei, totul nu e decât o spiralã cosmicã a perpetuãrii şi a devenirii.
Da, mulţi bãrbaţi spun cã sunt doar în cãutarea plãcerii, privesc femeia ca pe un obiect sexual, dar şi aceasta este o înşelãtorie, asemeni iluziei optice. De fapt vrei sã te împerechezi fiindcã specia trebuie sã meargã mai departe, iar pentru ceilalţi, pentru gentilomi şi rasaţi, tot o iluzie este, pe care o perpetueazã la infinit, cumpãrând buchete de flori iubitelor şi jurându-le dragoste veşnicã...
Un carusel în care ne jucãm vieţile la ruletã, dãm naştere, dar nu ştim cui, ne maturizãm, apoi murim, înainte de a afla rãspunsul...
Un rãspuns pe care hinduşii au încercat totuşi sã ni-l ofere - fiind, cred, cel mai aproape: ne naştem pentru a împlini ciclul etern al existenţei şi al reîncarnãrilor, numit samsara...

*

Cu câtã dragoste îşi priveşte mama copilul, cu cât spirit de sacrificiu îl va creşte şi îl va educa, asemeni îndârjirii tigroaicei care va sfâşia pe oricine ar vrea sã se apropie de puiul sãu, cu câtã trudã l-a zãmislit, dar cu cât efort înmiit îl va însoţi pe parcursul existenţei...
Nu existã nimic mai sublim şi mai emoţionant decât maternitatea, simţãmântul cã duci povestea mai departe...
O poveste tristã uneori, dramaticã, alteori una veselã şi efervescentã, un joc de-a viaţa şi de-a moartea în care vom lãsa, totuşi, ceva unic în urma noastrã: o amprentã a devenirii, un urmaş.
Zilele trecute am tot încercat sã izgonesc o pereche de porumbei care s-a aciuit în balconul meu, de vreo câteva ori le-am stricat cuibul, iar acum, când voiam sã culeg din nou ouãle din cuib, am gonit-o pe porumbiţã şi, spre surprinderea mea, am vãzut cã puii eclozaserã...
Mi s-a rupt inima când i-am vãzut, desigur cã i-am lãsat acolo şi am aşteptat ca porumbiţa-mamã sã vinã înapoi sã-i protejeze, sã se aşeze cloşcã...
E o poveste fãrã sfârşit, o fatã de care fusesem îndrãgostit în tinereţe a realizat un tablou numit "Maternitate", vor veni generaţii noi, într-o bunã zi noi nu vom mai fi, dar cineva va duce povestea mai departe...

*

Pe Pãmânt se produc atâtea tragedii încât mi se pare un act nebunesc sã aduci un copil pe lume. Dacã va pieri într-un accident, dacã va suferi, dacã se va sinucide? Cine îl va apãra, cine îi va salva sufletul?
Uneori suferinţele spiritului sunt chiar mai cumplite decât cele ale trupului.
Dar oamenii se nasc, se îndrãgostesc, femeile dau naştere şi la bãtrâneţe mor, în continuare, într-un joc fascinant, care dureazã de când lumea...
Şi dacã hinduşii au dreptate?
Dacã ideea cã avem o existenţã finitã este o înşelãtorie la fel de mare ca aceea a bãrbatului care se crede mânat doar de instinctul sexual?
Dacã grecescul "Panta rhei" are o semnificaţie încã şi mai profundã, dacã de fapt nu avem odihnã nicio clipã, suntem suflete rãtãcitoare eterne, care se încarneazã iar şi iar, dar nu au odihnã nici dupã moarte, se aflã într-o permanentã misiune...

*

O misiune care implicã însã misterul şi, mai ales, devenirea.
În viitor nu vei putea fi decât cel ce ai ales sã fii.
Ucigaş sau filantrop. Violator sau tatã de familie. Decãzut sau model.
Este alegerea ta, o alegere care se va reflecta şi asupra spiritului tãu, care se va modifica permanent, ca într-un joc video, şi asupra urmaşilor tãi, şi asupra unei întregi încrengãturi karmice ce nu se va termina decât atunci când ciclul va fi complet, când vei atinge perfecţiunea, când noţiunea de pãcat va fi acoperitã de lumina eternã.

*

Aducem viaţã, dar nu ştim cine suntem.
Misterul existenţei noastre este înmiit de acela al celei divine: şi Iisus a fost prunc, şi Fecioara Maria a fost mamã.
Iar cea care ţine acum echilibrul omenirii, singura la care putem alerga ca la o mamã bunã în aceste momente apocaliptice este tot Fecioara Maria.
Nu ştim ce am fãcut într-o existenţã anterioarã, nu ştim pe cine am ucis sau ajutat, nu ştim dacã ne meritãm infirmitatea sau suferinţa.
Iar, chiar şi în cazul în care intuim sau presupunem cã o meritãm, nu vom simţi dreptatea acestui lucru, la fel cum un portar nu va putea accepta cã arbitrul a indicat penalty dacã nu a fost fault.
Suntem prinşi într-un joc ale cãrui reguli nu le cunoaştem, de la naştere pânã la moarte, şi asta ne face existenţa un adevãrat thriller, însã avem şi ghizi care ne aratã calea.
Miracolul vieţii nu va înceta niciodatã, misterul maternitãţii va fi acelaşi, de la porumbiţã pânã la mamã.
Şi, atunci când vei crede cã ultimul sunet pe care îl vei auzi va fi un spasm agonizant, dacã asculţi cu atenţie vei mai auzi ceva, care se va impregna asupra memoriei tale cu aceeaşi putere, chiar dacã iniţial îşi face simţitã prezenţa într-un mod timid: scâncetul nou-nãscutului.

Nr Comentarii Comentatori
[ Comentează! ] [ Texte ] [ Autori ] [ HOME ]
«Cenaclul Literar Online»
«Noduri şi Semne»
Revista literară Boem@
EXPOZIŢIE DE CARTE
Petre RAU, Oglinda lui Eminescu, Ed. Antares, Galati, 2008
ANTOLOGIE LITERARĂ
Arhiva de ANTOLOGII
FESTIVALURI DE LITERATURĂ
Biblioteca CENACLULUI
Cărţi publicate de membri
ACTIVITATE LITERARĂ
Arhivă IMAGINI
ATELIER LITERAR
Dicţionar de tehnici
Figuri de stil
Starea poeziei
Literatura fantastică
Curente literare
Reguli de ortografie
Contact
Istoria cenaclului
Membrii fondatori
(1983-1989)
ONOMANTIA
Revista literara BOEM@

DONATI
PENTRU CULTURĂ

  Opiniile sau punctele de vedere întâlnite aici aparţin celor care le-au exprimat.
POEZIE     PROZĂ     ESEU     TEATRU     UMOR     DIVERSE     BIBLIOTECĂ
Contact: webmaster@edituraboema.ro              Copyright © 1999, 2002 - ANA & DAN