pe o traiectorie nedoritã
zumzetul valurilor sfarâmã tãcerea
zidul singurãtãţii freamatã în ecouri
cântãrind din ochi
crivãţul ascuns în cuvinte
cercuri de luminã
desenate de raze
pun în echilibru liniştea cu strigãtul
ţesând sfori de speranţã
spre enigmatice urcuşuri
apusul iluzionist
din scorbura timpului
se dezgoleşte
de umbrele neliniştilor
ninge în acorduri de visare
celesta întoarcere
a unui destin înterupt
intensele trãiri ies din îngheţ
par pasãri de noapte
ce sparg cupola de vise
inundã exisitenţa amarã
cu spume de gânduri albe
precum luna în miez de noapte
pe cerul de cremene
în braţul lumii
secundele prind aripi
le simt adierea
îmi încãlzesc simţirea
transformã întunericul în luminã.
