las lumina sã aprindã depãrtarea
în dimineţile ploilor de petale
ce se risipesc în golul singurãtãţii
simt în mine o formã de viaţã
ca un ecou de val înspumat
unde umbre şi lumini
apar şi dispar
într-un joc ameţitor
dacã iarna ochii stelelor îngheaţã
acum spiriduşii timpului
scotocesc prin sertarele inimii
transformând plânsul
într-un descântec de dor
picurat literã cu literã pe altarul
amurgului
osânditã naufragiului
simt tãlpile reci ale zeilor
lasând urme adânci în nisipul încã ud
unde în loc de scoici
cresc flori de ‘’Nu mã uita’’
devoratoare
de lacrimi de iubire.
