mã alintã briza
gândului de ieri
numãr firele de nisip
ce se scurg cu repeziciune
în clepsidra sorţii
dincolo de ieri
dincolo de azi
murmurã vântul
în acorduri de chemare
sã fie viaţa?
o iluzie fãrã chip?
cerne fãrã încetare
petale albe de timp
peste aripile frânte
risipind amintiri
în colţurile încã vii
ale sufletului
carte veşnic deschisã
le pãstrez doar pe cele
asemãnãtoare diamantelor
le închid în cratere târzii
unde sãlãşuie
iubirea şi speranţa.
întind palmele cãuş
prind albul viselor viitoare
sã gust plãcerea uitãrii
şi lacrima din ochii dimineţii.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Se scurge timpul inevitabil. Şi ce rãmâne? Speranţa!
