E-o searã-n ton cu apele tãcute,
Din când în când, doar vântul mai cuvântã
Prin filele ce fruntea ţi-o frãmântã,
Iar tu le-aduni - cu vrute şi nevrute;
În vechiul sfeşnic arde ziua frântã…
Ce-i pasã ei cã urmele pierdute
Se risipesc, vãzute, nevãzute
În vechi şi noi? Şi-afarã-i noapte tâmpã…
Din plete-mi rãsuceşti blonde inele,
Din gene-mi curg idei neprefãcute,
Iar îngerii privesc dupã perdele;
Sunt orele de-acum şi mai scãzute…
Le-amestecãm cu-aroma din cafele
Şi guri neîncepute, începute…
