Autor:	aurel bele ( vasile bele ) - [ POEZIE ]
Titlu:	POEME DINTR-UN MANUSCRIS

Iluzii şi vise ... Pânã şi lada de zestre conţine iluzii iluzii şi vise împliniri şi necazurile timpului sechestrate în aceastã fortãreaţã pânã şi fructul din coşarca adusã şi pusã pe terasã plinã de saci şi lãzi mi se pare cã este artificial dar nu l-au umplut viermii mãnâncã din el în fiecare clipã apoi fructul va deveni putregai sau borhot şi dacã va mai avea puţinã rãbdare şi timp la dispoziţia proprie va deveni o licoare bahicã cu miros şi aromã de fruct visul cã terasa va fi cândva curatã este pentru cei care încã mai cred în basme visul sau iluzia cã cineva va îndrãzni sã schimbe ceva pe ici pe colo va deveni speranţã iar aceastã speranţã va fi un vis de pisicã desprins dintr-o razã de soare pisica încã mai rãtãceşte fãrã nicio oprelişte cred cã nici şoarecii n-o mai îngãduie printre ei au îmbãtrânit cu toţii â€" pisicã, stãpân, şoareci, terasã iluzii vise împliniri liniştea este încã îmbãtrânitã armonia s-a pierdut în timp vântul a mai adunat câteva frunze de nuc coşul de fum este înfundat cu un cuib şi nici fumul nu-şi mai gãseşte loc de-a ieşi abia se mai strecoarã spre liniştea de-afarã dar ce folos de atâta linişte când la vecinii din stânga satului au invadat gãlãgioşii azi e linişte pânã şi în cele patru puncte cardinale e linişte pe cer şi-n sufletul meu e linişte e liniştea dinaintea unei groaznice furtuni saţul nu mai are frontiere totul în jur este o imensã eroare sticla de gheaţã de pe geamul întredeschis se luptã cu cãldura soarelui în linişte o pasãre neplecatã în vreo ţarã caldã îşi cautã ceva de mâncat â€" vreun vierme de pe-o crengã de prun i-ar prinde tare bine Golgota e foarte aproape de mine e grea urcarea pe Deal cu lemnul în spate e linişte în jur şi-n geam cu ciocul subţire o pasãre-mi bate sã-mi spunã ceva parc-ar vrea dar ce şi cum am sã înţeleg vorbele ei cãci graiul pãsãresc sã-l înţeleg nu pot liniştea devine tot mai apãsãtoare mâna cãlãului este lângã gâtul meu o singurã mişcare şi firul vieţii întruchipat în sfânt şi-n tinereţe mi se va opri la prima strigare cãruţa ce poartã suflete pierdute are mereu de lucru nu e în şomaj niciodatã e rãblãjitã şi mereu-mereu bâcsitã şi ticsitã de cei care nu mai vor sã vorbeascã cu noi e greu lemnul e departe strigarea cât doare la unii nepãsarea ce lungã-i aşteptarea stau şi ascult strigarea e ultima din lumea aceasta apoi vis iluzie neant foc şi luminã mã trezesc la primul cântat de cocoş mã uit spre ceas nu e la loc e plecat dupã timpul ce l-a pierdut unul fãrã de noroc iluzii deşarte şi vise neîmplinite iluzii şi vise ce-s mereu-mereu chinuite caut Stãpânul care mã va înţelege osânda nu va fi atâta de grea învãţ sã-mi ascult tãcerea gândul e îmbrãcat în costum popular depãrtarea azi nu mai are hotar inima e precum candela aprinsã amãgirile din viaţã vor prinde a încolţi beţia de cuvinte nu-mi mai dã pace zadarnic trãiesc sunt un pribegit hoinar trãiesc în zadar ... Baia Mare, ianuarie, 2015 ,,N-ar trebui sã te temi de moarte, ci mai degrabã cã n-ai început încã sã trãieşti!” MARCUS AURELIUS Gerul lunii februarie ... Gerul lunii februarie nu mã va cuprinde şi nici pe tine ne vom încãlzi cu vise cu un vin cu un pahar nu de apã Doamne fereşte potopul de cuvinte se va nãpusti asupra mea în momentul când voi ridica primul pahar atunci va curge din el prima picãturã de cãldurã o sã mai îndurãm ceva frig gerul lunii februarie nu ne va lãsa sã facem risipã de dragoste dar nici dezbrãcaţi nu vom sta ne vom lãsa ispitiţi amândoi doar de rugãciunea care va ajunge dinspre rãsãrit capul plecat eternul sfârşit paharul e gol vinu-i sfârşit gerul lunii februarie nu mi te va aduce acasã cu autobuzul şi-acesta e plin şi încãrcat de gheaţã şi ger am sã-mi pun un fular la gâtul mult prea rãcit de prea puţin frig cãldurã s-a risipit atunci ne vom aşeza cu faţa spre altar şi-ngenuncheaţi vom ridica din umerii goi ne vom uita unul spre altul ne vom uita spre noi gerul lunii februarie va aduce primii ghiocei cu capul plin de alb şi cu frunza mereu verde simt cã la cãldurã te-aş pierde totul se va pierde de-aceea prefer sã stau în ger şi sã suferim de prea multã dragoste pânã se topeşte gheaţa de pe geam voi suferi atunci când cãldura lunii martie va sosi dar va sosi gerul lunii februarie îmi spune cã urmeazã cãldurã mã uit la pahar nu mai e nici bãuturã e un Cotnar dar şi mult zadar şi-apoi iar noaptea e prea frig cã-i gerar e luna lui februarie dacã ţii minte cu mulţi ani în urmã te-am pus la inimã şi am uitat sã te dau afarã asta am simţit în a lui fãurar seara dar nu am pus nimic la a Domnului socotealã gerul lunii februarie va aduce prima zi de iubire totul se va întâmpla în plinã zi dup-un pahar de cotnar ce folos de tine ce folos de-al meu trai dar ne despãrţim nu în acest februarie ci-ntr-o viitoare lunã mai atunci puţini vor ajunge la rai eu nici într-un caz nici dacã plec acum nici dacã voi pleca în mai gerul lunii februarie aduce trãsura în faţa oglinzii şi-a minţii obosite de prea mult frig cãldura lipseşte cu desãvârşire dar e bine cã încã-s cu tine suntem împreunã afarã e frig dar e o noapte cu lunã şi-o iubire nebunã gerul lunii februarie mi te-a fãcut mireasã frumoasã azi îmi aduc aminte doar de clipele de dragoste care-au fost împlinite azi îmi aduc aminte cã a existat un februarie foarte geroasã dar cu multã-multã dragoste gerul lunii februarie îmi creazã multe amintiri inclusiv tu îmi eşti azi o amintire din trecut cãci despre viitor în doi nu mai putem vorbi de câteva secole cãci mi te-a luat exact ... ştii tu cine ... gerul lunii februarie. Baia Mare, ianuarie, 2015 Pe strada mea ... Pe strada mea fulgii de zãpadã ajung mult prea repede parcã s-ar grãbi sã m-ajungã merg pe jos şi fulg dupã fulg îmi mângâie obrazul şi aşa roşit de ger rãtãcesc între stelele ce lumineazã atâta de frumos atâta de romantic oraşul adormit un lãtrat de câine îmi tulburã iubirea de fapt ne tulburã dragostea azi nu mi-e fricã de nimic nici mãcar de întuneric altãdatã sufeream de spaime de fricã şi credeam în fantomele nopţii care tulburã frumuseţea trag perdeaua de cuvinte peste geamul întredeschis aşa l-am gãsit când am venit în lumea asta şi aşa va rãmâne pânã voi pleca nu am nimic de ascuns duc cu mine doar pãcate sunt ale mele cãci prea m-am grãbit sã-mi umplu sacul vieţii cu de toate şi iubire cu pãcat şi pãcat în iubire n-am sã închid geamul dupã mine tocmai pentru a-l lãsa pe cel ce-mi urmeazã sã mi se alãture eu am sã merg încet nu am de ce sã mã grãbesc unde ajung se plãtesc pãcate eu în liniştea pasului şi a vibraţiei de cord încã mai ascult clopotul e dintr-o altã emisferã pe lângã care trec acuma mi-ar fi plãcut sã stau sã cânt la pian dacã aşa s-ar fi întâmplat îţi compuneam un cântec sau poate un marş dar nu-mi rãmâne decât sã ascult eternul marş funebru cântat de-un greier e pe undeva pe lângã mine nu-l vãd şi mi-ar place sã cred cã nici el chiar dacã e un greier nu mã vede dacã ne-am întâlni faţa în faţa mie personal mi-ar fi un pic ruşine de mine şi de pãcatele mele dar ce folos cã mã îmdrept spre casieria unde se plãtesc pãcatele cele fãcute cu gândul şi cu fapta şi cu privirea Doamne şi ce s-o mai plãti aici? chiar am fost un pãcãtos dar ce folos acum momentul sinceritãţii e târziu e târziu de tot dar încã nu a cântat primul cocoş ce vesteşte sosirea dimineţii odatã cu ea şi ziua şi soarele va urca pe cer de fapt eu sunt lângã el sau el e lângã mine dar ce folos cã fulgii încã-mi mai cad pe faţã nu e cinstit dar ce e frumos trece mult prea repede nu am sã spun la dreapta judecatã decât de nemernicii de minciuni şi alte pãcate de iubiri neîmpãrtãşite cã prea m-am aplecat cu multã dragoste asupra celor lumeşti şi ce folos acum se plãtesc toate încã nu e rândul meu ... Baia Mare, ianuarie 2015

Nr	Comentarii	Comentatori
1.	Bine ai venit!Ti-am cotrobãit prin iluzii şi vise,m-am gândit cã vecinii nu puteau sã invadeze gãlãgioşii. Se simte totuşi cã ai stil.Pãrerea mea este cã o editare mai scurtã, în mai multe etape ar da posibilitatea unui comentariu mai la obiect.Succes!	liliana

[ Comentează! ]

[ Texte ]

[ Autori ]

[ HOME ]