Sunt cerul cãtre care-ţi ridici ochii dupã o zi de muncã. Acum, pomii dantelaţi de frunze şi flori. Zâmbetul unui prunc când îţi întâlneşte privirea...
Aştept de-o tinereţe sã-mi baţi la uşã şi sã nu-mi ceri nimic, ci doar sã mã anunţi: am venit. Am dus amândoi rãzboaie, ne-am ascuţit minţile pe sub bolţi arcuite de Bisericã, ori în cuvinte, pânã când am cerut vântului sã ne poarte cântecul cãtre struna potrivitã.
Sunt liniştea ce se lasã peste sat. Singurãtatea adusã de ceasul nopţii, când trãirea se curãţã de vanitate şi-şi implorã aripile de la Creator.
Sunt scânteie veselã aurie ce se teme sã nu te sperie prin efervescenţa simţirii.
Privirea ta ascunde poveşti în care vreau sã fiu.
Sau, iertarea Celui ce mã iubeşte pânã la capãt. Darul Nãdejdii dintotdeauna.
Te salut amintire de zece ani, cântec sonor cuprins în vocea dragã din telefon!
Sunt o fatã obişnuitã.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Tudor Mateescu....din comentariul tau eu inteleg un singur lucru...si tu stii care este..asa-i????
Ştiu. Am venit. Angel, Maria, Alexandra şi cotangenta nu mã condamnaţi pentru comment-ul plin de emfazã. Voi nu ştiţi cât de multe ştiu şi cât de departe am venit.
