Veneam spre casã, dupã o altã solitarã preumblare pe falezã. Schimbasem mângâieri cu bãtrânele, maiestuoasele sãlcii, valsasem cu tandrul liliac şi şoptisem nãdejdi de alinare a sufletului la fiecare popas cu faţa cãtre apã.
Curios cã, dintr-o parte în alta, cãutam ultima margine pentru pasul ce fãcea muzicã, dulce sãrutând asfaltul cu tocurile. De parcã prin mine ar fi trecut tot şuvoiul acela de oameni...
Oglinzi de satin se decupau în pânza fluviului, iar tu mã strigai dincolo de ele.
Tu... pridvor în care însemnez trecerea anilor, liberã şi... iubitã. Încã nu m-am învrednicit de tine.
Microbuzul îmbâcsit, hurducãind pasagerii, m-a livrat cartierului de turnuri combinãreşti, zgâriind mitocãneşte filmul început la Dunãre. Am cãţãrat privirea pânã spre castanul cu frunze ca nişte degete lungi, moi, numai bune sã-mi cuprindã chipul pe care înflorea surâsul. Dând bunã-seara la Luceafãr, i-am reamintit cã are în pãstrare o floare albastrã, floarea noastrã.
M-am smuls mulţumind din binecuvântarea copacului, iar oamenii au continuat sã observe o tânãrã doamnã, grãbitã sã ajungã acasã.
Cine ştie pe unde, vei fi fiind tot în aşteptare...
Nu vrei sã mã cauţi?
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Cine ştie pe unde, vei fi fiind tot în aşteptare...
Nu vrei sã mã cauţi?
