Cu valuri uriaşe se înãlţase marea
Sã zguduie toţi norii ce îi rãpise cerul
Ameniţînd sãlbatec cu-aceste mii de braţe
Cum prizonierul noaptea şi-ameniţã chepengul
Furtuna mã vrãjise,şi ţintuit de ţãrm
Mi se pãarea cã-n astã necruţãtoare luptã
Mari colonii de pãsãri ce în adîncuri dorm
S-ar fi trezit şi marea pe aripi sus o urcã
Dar alte mii de pãsãri zãream sclipind prin pîclã
Cum aripa îşi leagã de crestele de val
Cai zburãtori ce poartã caretele în luptã
Strigîng în cor frenetic ,ciudatul lor semnal
N-am rezistat ispitei puternice şi surde
Sã nu rog pescaruşii sã mã înalţe-n zbor
Iar sufletu-mi cu-albastru şi departãri sã-mi ude
Jurînd cã-ntodeauna rãmînevoi de-al lor
Cînd s-au ivit pe boltã tranşee lungi albastre
Morminte de talazuri ce-n luptã au cãzut
El pescãruşul rege m-a alintat pe frunte
Şi mi-a rostit profetic-va fi precum ai vrut!
De-atunci mi-au crescut pene şi-aripi în loc de mîini
Şi mã îmbãt de-albastru de rãsuflarea-i calmã
Sau port pe spate doliul sãlbatecei furtuni
Şi-n plisc un ram de fulger ,mirificã betealã
Şi daca vin pe plajã ,vreau sã mã-ntorc la voi
Dar nu am cum puterea acestei vrãji s-o rup
Iar cãnd mã potopeşte al dorului şuvoi
Vedeţi cum îmi smulg fulgii, cum penele îmi smulg
Nedespãrţit de ţãrmul pe care m-am nãscut
Închin mereu spre ceruri tremurãtoare rugi
Închis în pescãruşul ce te priveşte trist
Pe care, tu din joacã,cu-o piatrã îl alungi
