Când pleci de lângã mine,aproape cã te uit
Frânturi mai prind din chipu-ţi -strãfulgerãri în noapte-
Şi sunt ca şi copilul care plângând, mâhnit,
Adunã dintre pietre, chipul pãpuşii sparte
Oare când eşti cu mine ,tu nu mã mai cuprinzi
Cum setea nemuririi mai poate doar cuprinde?
Tu ştiu cã arzi în focu-mi dar nu îl reaprinzi,
Sau ale mele focuri, nu se mai pot aprinde?
Aceste dureroase şi triste întrebari
Doar cu-amintiri de-atutuncea,cu-atît le mai alung
Cînd trupurile noastre visînd spre alte zãri,
Ardeau îmbrãţişate pe al iubirii rug.
Dar noi ca şi copii la al vacanţei foc,
Tot temãtori de-un mâine ce ne va despãrţi
Din vreascurile strânse nu mai pãstram deloc
Dorind mai mult vãpaia,şi nu a ne-ncãlzi
Fumoasa amintire ni se transformã-n pete
Şi rãmâneam pe gãnduri privindu-ne tãcuţi
Ca prin poiene triste şi pãrãsite vetre
Pe lãngã care-odatã, drumeţi au petrecut
Oceanul de iubire,odatã doar vîltoare,
S-a liniştit din zbateri,iar valu-i de cristal
Se face o oglindã cu strãluciri stelare,
În care te vãd iarãşi,din ce în ce mai clar.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Versuri incinse,cred cã suna binişor. Dar vezi: copiii nu au voie la anumite programe (poate o datã, dar aici cam des)Dacã aşa simţi iubirea, succes!Mi-a plãcut în mod deosebit primul vers!
