Se strânge trei ceasuri
ziua de noapte
la uşã, nãvalnic,
iarna tot bate
şi brusc se acoperã
cerul de nori -
urgia începe -
mã trece-un fior.
Se pleacã salcâmul
pânã la pãmânt
bãtut e de ploaie
bãtut e de vânt
se-aude cum geme
trunchiul bãtrân
dezvelit e de frunze
ce cad tremurând
sleit de putere
în vâltoarea de vânt
se zbate- n spre cer
ori jos spre pãmânt
totul e-n aer
în şuier sãltând
salcâmul cedeazã
se-aude trosnind
e mult prea bãtrân
e culcat la pãmânt
mã tulbur de milã
privesc lãcrimând
îl vãd cum se stinge
sub pala de vânt
şi nu mai pot face
nimic sã-l ajut
a rãmas neclintit
fiindu-i zãpada
un cald aşternut.
