Am plecat departe...
acolo...pe undeva...
sunt eu şi inima mea
i-am croit cu suflet
o hainã purpurie
sã nu simtã rãceala
din creştet
pânã-n lungul picioarelor...
ce se afundã grele în toatã nebunia
rãtãcind fãrã milã
prin sinea mea...
fuiorul timpului
toarce continuu
firul vieţii
care din când în când
se înnoadã
nepãsãtor
verificând destine.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Trãirile ne modeleazã gândurile,de aici,şi expunerea...Îţi mulţumesc pentru elocvenţã şi pentru timpul acordat.
Frumos dar trist ,acest cântec,ce se leagãnã între douã lumi deasupra unei dorinţi luminate doar de speranţã !Un poem al reântoarcerii,al iubirii din strivirea durerii .