Mi-arunc privirea curioasã spre oriunde
schimonosite feţe de niciunde
se-ascund sub mãşti de teatru-nchipuite
substituind caractere nedesluşite
dar mult mai tragic e cã îşi asumã rolul
pentru care cred cã s-au nãscut
întruchipând cu afinitate rãul
m-alung în urma unui spectator tãcut.
deşi am pus eu punct nu se terminã
cum n-am ştiut nici când a început
e tristã-aceastã branşã colectivã
cameleonicã funcţie de atribut.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Foarte adevãrat,Mihai,dar de la un timp nu mai gãsesc /frumosul/ care acum douãzeci de ani în urmã mã determina sã scriu,nu pot inventa la nesfârşit!crezi cã dacã aş fi avut acest sindrom aş fi punctat acest lucru?Prefer sã mã numãr printre cei din spatele oglinzii.
*e tristã aceastã branşã colectivã/ cameleonicã funcţie de atribut* Adevãrat! Şi oricât de mult ar durea, toţi suntem aşa în adâncime. Cu toţii pretindem inexistenţe şi nu ne asumãm realitãţile. Dar, cum am mai spus, cu toţii suntem aşa...şi încep sã cred tot mai mult cã omul este din familia cameleonilor.
