grãbitã în drumul spre nicãieri
am gãsit,zilei de sâmbãtã,pricinã
pentru toate neajunsurile mele.
m-au încolţit gânduri negre
spectrele intraserã,forţat,în doliu naţional
şi-mi plimbam singura reverie
pe la uşa nevãzutã a speranţei.
rãtãcind pe la hotarul cinei cea de tainã
mã îndrept cu paşi mici cãtre casã
însã o fiinţã mã scruteazã adânc
ne vorbim din priviri de departe
cu un gest suprem de gingãşie
se zbate din strânsoarea stãpânului
şi vine alergând spre mine.
se opreşte brusc...
apleacã capul peste palmele atât de firave
pentru a-i mângâia creştetul
însã nu mã pot înţelege:
ne vãzusem pentru prima oarã...
