mi-e atât de greu
sã spun la revedere
şi somnul încã
nu l-am îmbrãcat
e-atâta insomnie
între stele
şi luna parcã-n ciudã
s-a culcat
îmi face o risipã
de-ntuneric
liniştea
îmi ţiuie-n ureche
mã strâng sub aşternutul
de pe pat
fiindu-mi lacrima
singura pereche.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
O poezie scrisã din trãirile unei mame, care se bucurã şi în acelaşi timp plânge, ştiind cã primul sãrut al fiicei sale, prima dragoste, la frumoasa vãrstã de 18 ani, a fost momentul, când am realizat, cã mi-am îndeplinit cu desãvârşire datoria.Mulţumesc,Ovidiu,pentru trecere!
