pe cât suntem de mulţi
pe-atât de singuri
nu ne vrem
pentru cã
nu ne iubim
nu iubim
pentru cã
nu ştim cum
nu ştim
pentru cã
nu am învãţat
şi
nu am învãţat
pentru cã
nu avem pe nimeni
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Sunt mãgulitã, onoratã şi nu în ultimul rând... fericitã.Multumesc,Osiris!
Un lanţ al cauzalitãţilor, bazat pe antonimii (mulţi / singuri, nu avem pe nimeni), pe negaţii, ceea ce fragmenteazã şi izoleazã dureros existenţa umanã. Pe de altã parte, dacã citesc poezia de la sfârşit, ce înţeleg eu este cã singurãtatea (â€nu avem pe nimeniâ€) â€naşte†singutãtate: â€pe cât suntem de mulţi / pe atât de singuriâ€. E un poem perfect! Felicitãri!