nu-mi cere sã-mi omor inocenţa lotusului cu o mie de petale
nu-mi cere sã mã bagatelizez ca un timbru de serie dintr-un clasor
sã m-aştern pe timpanul timpului umilã amintire a secundei lãuze
nu-mi cere rodniciei clipei sã-i pun cãluş
sã mã transform în molozuri drãgãstoase dintr-o periferie surdo-mutã
cáşnd trag de sfáşrcuri luna-doicã
cand sug luminii albuşul crud
cand lupt cu ploaia cu záşmbet de misit
cand suveica sufletului tors se agaţã de culori
cand mohairul unei atingeri rãnite iveşte sáşngele molan
aşteaptã-mã în cealaltã emisferã cãpcãunule
aşteaptã-mã destrãmat privirii mele cu o poftã de antropofag
aşteaptã-mã nu mã uita sunt solia unei dezrãdãcinãri viitoare
aşteaptã-mã în cuminţenia unei tãceri imbujorate