nu cere timpului canoane de îmbláşnzit condiţia umanã
vei înţelege fãrã doar şi poate savoarea misticã
a maidanelor din Sao Paulo páşnã în El Salvador,
sãrãcia acumulatã în chisturi ce se sparg din periferie înspre buncãrele opulente,
temperatele unde blonde ale fluviului Orinoco ,
fluturi berbeci cu ochi exoftalmici încrustaţi pe redingota roşu jãratec,
drogurile pudráşnd creuzetul unei lumi superstiţioase,
marşuri silvestre prin mlaştini de mangrove a cãrãuşilor de coca
butaforiile cu mulaje de gips şi procesiunile cu fecioara din Guadelupe,
în boabe de struguri translucizi ochii madonei deschişi ca o plagã,
smáşrc de liane în páşntece putrede de vacheros ,
latifundari graşi ca tãunii pe spezele ciurdelor emaciate,
aerul pustiit dintre rotulele înfierbáşntate de salsa,
ţipãtul peruşilor din vintrele secãtuite de fandãrile tangoului,
vei înţelege timpul adulterin dus la pãscut printre vitralii,
orb şi mãtãhãlos ca o stalactitã gãurind brusc aerul,
(te vei numãra în moarte ca un deşeu seminal zváşrlit între coapsele unei penitente cu sáşnge creol sau metis,
emulaţie binecuváşntatã în zãvoiul de cáşini ai poliţiei transfrontaliere.)
