mã iartã cerule
şi tu noapte albastrã
mã bate în cap un strop nebun de ploaie
mã-ncearcã umezeala toatã
mã catã un noroi în talpã
eram atât de pur şi alb odatã
ardeam avid în plinã toamnã
ca un cãrbune intr-o vatrã
acum m-am stins asa de-odatã
m-a doborât natura toatã
îmi râde luna strâmb în faţã
tupeu bio de toamna
