se pare cã lumea e mereu în schimbare
acum se întâmplã ceva cum nicicând n-a mai fost
un fel de sfârşit definitiv al mofturilor
se apropie de final simfonia fãrã sfârşit a capriciilor
ar trebui
sã ne lingem de pe buze vorbãria noastrã nisipoasã
deja ni s-a transformat în rânjet
farmecul lacrimilor necurse şi
parcã o fricã a viscerelor ni se strecoarã în zâmbet
de atâta multã suspiciune muşcãm şi mâna razei
care ne mângâie dimineaţa obrajii
pentru cã pe noi timpurile acestea tulburi ne-au prins
ca pe un neam încã nedospit
ca pe nişte pietre nevâslite într-o apã iute de munte
ne pãlmuiesc vremurile din amonte obrazul
ne rãsuceşte viitura cu urgia uraganului ei preafluid
iar noi
în lunga şi cucernica noastrã
de neînţeles credincioşie
întoarcem ca piatra cea nevâslitã
cu adâncã duhovniceascã resemnare
şi celãlalt obraz
