de mult au devenit arme clandestine
privitul pe furiş atingerea şoptitul la ureche
linguşirea
sexul mângâierii a învins iubirea iar acum
dupã ce am cernut revoluţionar întunericul
şi am rãmas numai cu piatra necioplitã a zilei
ne tot sculptãm în ea statuia nefericirii
ne strãduim sã-i învãţãm limbajul ei nevorbit
sã-i dansãm pe gânduri viţelul de aur
pentru cã
oricum cerul acesta orb ne va ierta
am învãţat şi fãrã el
sã ne îmbolnãvim cu ruinã oraşele
monumentele neamului sã le jupuim cu uitarea
iar acum sã jinduim
dupã cele ridicate în lumea de dincolo
în orele noastre de adâncã tâlhãrire sufleteascã
şi mai ales sã aşteptãm sã ne dea sfânta lene
mai multã pomanã
pe degeaba
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Am ramas numai cu piatra necioplita a zilei...
E ceva in versurile tale. Mocneste revolta universala!
Chiar mi-a placut!!!
