acum
umerii tãi goi sunt fructele trupului
pe care tu
în sfânta şi naiva ta feciorie
le-ai adus la vedere dar
le pipãie cu lãcomie privirile murdare
iar mie uite
mi-e fricã sã nu le pângãreascã viermii
înflãmânziţi dupã secretul seminţelor
dupã sensul ieşirii la suprafaţã al rodului
şi astfel
cuvintele mele se sfiesc sã-şi întindã mâinile
sã le adune cu palma vocalelor
şi atunci
aştept sã-mi cadã singure în coşul cel larg al pieptului
în care
am adunat cu timpul o inimã roşie
un suflet uşor şi transparent
câteva artere şi vene perechi frumos împletite
doi plãmâni cu aer proaspãt şi rece
câteva capilare şi nervi subţiri ca o iarbã pentru decor
şi în special fructele iubirii ce mi-au venit singure
din ramurile dorinţei numai aşa
pentru a-mi alunga liniştea
mai sus de doina tânguitoare a mugurilor
care iatã
în curând vor rodi câţiva fulgi
ca o albã cãdere
a noii şi iernaticei mele iubiri
