port toamna în sânge ca pe o manã cereascã
o simt furişatã prin poteci capilare
e o superbã fãpturã şi neomeneascã
frumoasã fiinţã de moravuri uşoare
o zãresc într-o ploaie cu picioarele drepte
cu ea beau de asearã o carafã de nori
în ceasul organic ce nu vrea sã accepte
curgerea mea spre pãmânt uneori
mã cheamã când ziua se apleacã spre searã
cu privirea aprinsã într-o palã de timp
s-o vãd cum îi umblã frunza murdarã
pe pântecul ei necinstind-o
iubind
