în sfârşit
am ajuns şi noi sã fim eroii trecãtori ai rezistenţei
în lupta noastrã cu propria viaţa
acum suntem prezenţi
şi batem la porţile tuturor absenţelor trecute
nu ne mai ascundem dupã perdeaua timiditãţii
târziu am înţeles cã şi neruşinarea poate fi
o formã a corabiei salvatoare şi
cã existã o ispãşire nedoritã
a condamnãrii preabunului simţ
ca o pedepsire inutilã şi nemeritatã
alteori ne-am îngropat sufletele
în solul neroditor al prudenţei
am crezut cã timpul trãit în bunãcuviinţã
e unitatea de mãsurã a veşniciei
dar prea târziu am aflat
cã imperfecţiunea doar îmbolnãveşte
perfecţiunea e cea care omoarã
iar acum
am ajuns sã ne iubim atât de mult între noi încât
chiar şi la stopuri ne îmbrãţişãm cu dragoste
înlãnţuindu-ne cu braţele claxoanelor
pânã la sufocare
