trebuie sã învãţãm sã redevenim oameni
prea ne-am pierdut Învãţãtorul prin tainele binelui
l-am trãdat cu zeiţa resemnãrii
cu disperarea falsei înţelepciuni
acum ne privim cu vederea oarbã a îngerilor
de la care am ştiut sã împrumutãm
numai datul peste aripi
nu şi zborul ca o înãlţare a sinelui încât
nu cred cã ne mai prãpãdim de durerile altora
prea repede au curs aceste vremuri
încã din era geologicã a ispitei
am plâns mereu mai mult decât înţelesul lacrimii
şi uite
pe obraji ni se poate citi palimpsestul durerii
iar acum
am pregãtit feţele albe şi nescrise încã pentru cã
nu suntem hotãrâţi
în ce limbã a universului sã ne transcriem orgoliile
chiar şi scriitura vãzului ni s-a golit
s-a îndepãrtat
cu viitura oarbã a câtorva gânduri din albia frunţii
sau Doamne cine ştie
poate vom scrie cu primele picãturi toxice
cãzute din fumul de ţigarã al unui nor
expirat printre buzele viitorului
