Incerc de ceva vreme sa ma transform
in frunze argintii desenate pe cerceii de sticla grei de picaturi,
entuziasmati de vopsea,
amuzanti cum sunt copiii rostogoliti in nisip
peste care marea se sparge in nestiut ritm
nervurile mele foarte subtiri
se ingroasa treptat pe masura ce sarea
se scurge in celula arcuita a cunoastere
legata de lobul urechii
numai prin gandul sarat
nu ma voi stradui sa fiu altceva
decat tocmai am fost invatata ca pot
iar pentru toate acestea, microbul
incatusat atemporal este vinovat
si nu cred ca vreu sa fiu vaccinat
