geme o frunzã galben-oranj
în rotunjimea perfectã a pietrei,
se priveşte secunda stingherã de azi
în dansul sãlbatic, pe colţuri de inimi
sculptate-n jãraticul ochilor tineri,
în poarta cu vise, în mucegaiuri uitate,
în zgomote de clopot galben-bronzat
amestecate cu ocru,
de vânt fredonate, picurând
pe pleoapa rotundã a pietrei
pe rãsuflarea buzelor reci
un ultim omagiu al zilei plecate
în cãutarea unui rãgaz
mai stai, de ce pleci?
